14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024

Scurte ştiri

Duel între generaţii sub panou
La Sala Sporturilor din Craiova a avut loc ieri o întâlnire între mai multe generaţii de baschetbalişti care, de-a lungul timpului, şi-au legat destinele de Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Iniţiatorul întâlnirii a fost Ion Constantinescu „Hamlet“, fost preşedinte al clubului craiovean. Au spus prezent la întâlnire Petru Traian Clonda, Nicolae Viciu, Nicolae Ionescu, Gabriel Leonte, Paul Răduţ şi Popa Cherecheanu Mihai, Horia Nicoară, dar şi câţiva dintre componenţii actualei echipe de baschet masculin a Băniei, însoţiţi de antrenorii Marius Toma şi Paul Nicolae. Întâlnirea a fost aniversară, organizatorii dorind să puncteze trei momente importante din istoria clubului: împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea secţiei de baschet la Craiova, trecerea a 50 de ani de când echipa masculină a promovat în prima divizie şi proaspăta promovare în Divizia A a baschetbaliştilor de la SCM-Universitatea Craiova. Tot în cadrul întâlnirii, Petru Traian Clonda şi-a prezentat cartea „Baschet, prima mea iubire“, iar Aurel Daneş, directorul filialei doljene a Academiei Olimpice din România (AOR), a făcut o scurtă prefaţă a volumului. La finalul întâlnirii, tinerii baschetbalişti prezenţi la sală au făcut un concurs de arucări la coş cu jucătorii din generaţiile trecute.

Ivanovic a spart gheaţa la Roland Garros
Tenismana sârbă Ana Ivanovic a reuşit să câştige titlul la Roland Garros pentru prima dată în cariera sa, trofeul revenindu-i după victoria obţinută în finală, scor 6-4, 6-3, în faţa jucătoarei ruse Dinara Safina. Ana Ivanovic, care se află la primul titlu de Mare Şlem din carieră, a jucat finala la Roland Garros şi anul trecut, când a fost învinsă de Justine Henin. Sportiva sârbă se află la a doua finală consecutivă de Mare Şlem din acest an, după ce a jucat în ultimul act şi la Australian Open, unde a fost învinsă de Maria Şarapova. Ana Ivanovic va deveni de astăzi noua lideră mondială, graţie punctelor adunate pentru accederea în finală. „Când am intrat pe teren anul acesta a fost o atmosferă diferită şi mi-a plăcut foarte mult. Mulţumesc echipei mele, care m-a suportat. Sunt mulţumită că am reuşit să mă impun“, a spus noua regină a tenisului mondial. Tot în ultimul act la Roland Garros, dar în proba de dublu feminin, jucătoarele spaniole Virginia Ruano şi Anabel Medina au câştigat în faţa cuplului Casey Dellacqua / Francesca Schiavone (Australia / Italia), cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4.

Ionuţ Gheorghe, spectator la Centura de Aur
Pugilistul Ionuţ Gheorghe, calificat la JO de la Beijing, a anunţat că nu va participa la cea de-a 37-a ediţie a „Centurii de Aur“, din cauza unei accidentări. „Îmi pare rău să vă anunţ că nu voi putea boxa la această competiţie, pentru a nu-mi pune în pericol participarea la Jocurile Olimpice. Am o problemă la mâna dreaptă şi nu pot risca prezenţa la Olimpiadă“, a afirmat Ionuţ Gheorghe. „Am fost la un specialist foarte bun în domeniu şi acesta ne-a sfătuit să nu riscăm, deşi şansele de a se reaccidenta în acelaşi loc sunt de cel mult zece la sută. Are o fractură la falanga de la degetul mare al mâinii drepte, chiar sub unghie. Nu îl doare, însă, în momentul în care strânge mănuşa şi loveşte, durerea se transmite către deget. Chiar dacă vindecarea este aproape încheiată, nu vrem să riscăm o recidivă, pentru că apoi nu ştim dacă s-ar mai putea reface până la Olimpiadă“, a explicat antrenorul boxerului de la CS Farul, Ilie Dascălu. Cea de-a 37-a ediţie a „Centurii de Aur“ va debuta astăzi, la Constanţa, în Sala Sporturilor, şi se va încheia duminică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS