12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRomii, subiect de negocieri

Romii, subiect de negocieri

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, şi noul şef al diplomaţiei italiene, Franco Frattini, vor discuta în Italia despre comunitatea română, în special cea de etnie romă, afectată de măsurile antiimigraţie anunţate de guvernul Berlusconi. Cei doi vor semna un acord bilateral privind cooperarea în domeniul protecţiei minorilor români neînsoţiţi sau în dificultate aflaţi pe teritoriul Italiei. Este pentru a doua oară în mai puţin de o lună când şeful diplomaţiei române are o întâlnire bilaterală cu omologul său italian. Comănescu şi Frattini au discutat la mijlocul lunii trecute despre circulaţia persoanelor în Uniunea Europeană, în condiţiile în care şeful diplomaţiei de la Roma îşi exprimase intenţia de a cere revizuirea directivei europene în acest sens.
Guvernul Berlusconi a adoptat pe 21 mai un pachet de măsuri vizând siguranţa cetăţenilor, prin care imigraţia ilegală devine infracţiune pasibilă cu până la patru ani de închisoare. Cetăţenii comunitari trebuie să aibă un venit minim obligatoriu, iar cei care îşi trimit copiii la cerşit primesc trei ani de închisoare. Măsurile îi vizează direct pe românii din Italia, în special pe romi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII