Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, a decis că nu se impune o modificare a Codului Fiscal în 2009, pentru că interesele statului în colectarea veniturilor şi interesele mediului de afaceri coincid. „Interesele statului în colectarea veniturilor, interesul mediului de afaceri în a avea o politică fiscală cât mai primitoare şi cele ale contribuabililor au ajuns într-un punct de echilibru“, a declarat ieri ministrul Vosganian.
Politica fiscală a Ministerului Economiei şi Finanţelor se va concentra, în continuare, pe două coordonate – continuarea procesului de relaxare fiscală, simultan cu o creştere a veniturilor bugetare. „Viziunea fiscală a Guvernului României este stabilitatea fiscală, în condiţiile creşterii veniturilor bugetare. Nu este o viziune statică“, a spus Vosganian, precizând că principalele impozite nu vor fi majorate, respectiv taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi deducerea personală a impozitului pe venit.
„În acest an, intenţionăm să nu majorăm impozitele fundamentale, vom continua politica de relaxare fiscală şi, în acelaşi timp, avem în vedere creşterea veniturilor bugetare“, a declarat şeful Finanţelor.
Vosganian a reamintit şi decizia Finanţelor cu privire la impozitul pe dividende plătit de rezidenţi, dar şi de nerezidenţi, care va fi de 10%, hotărârea fiind luată după ce Comisia Europeană a somat România cu privire la impozitarea discriminatorie a acţionarilor din afara ţării.

