Compania cehă CEZ, furnizorul de energie electrică în Oltenia, somează CFR să achite până pe 23 mai facturile restante la curent, în valoare de 161,28 milioane de lei. În caz contrar, CEZ va trece la debranşarea a 58 de staţii CFR din Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Argeş şi Teleorman. Potrivit companiei, aceste debite au fost acumulate până pe 30 aprilie 2008, numai penalităţile ajungând la 41,28 milioane de lei. Pe 13 mai, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a promis CEZ stingerea creanţelor pe care CFR le are către furnizorul de curent electric. CEZ susţine că a informat în legătură cu această situaţie Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, ANRE, precum şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu. „Grupul CEZ România speră că în săptămâna 19-23 mai se va finaliza acordul între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi CFR, care va conţine valoarea creanţelor faţă de societatea noastră şi un grafic de plată a acestora, precum şi soluţii pentru eliminarea apariţiei unor noi creanţe“, se spune într-un comunicat de presă remis ieri de CEZ.
58 de staţii CFR din Oltenia riscă să rămână în beznă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei