19.4 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalTir răsturnat pe Valea Oltului

Tir răsturnat pe Valea Oltului

Un tir încărcat cu lăzi de roşii s-a răsturnat în localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea, ieri dimineaţă, în jurul orei 8.00 blocând circulaţia pe DN 7 pentru trei ore. Eugen O., de 40 de ani, din comuna Poeni, judeţul Cluj, şoferul unui autotractor Renault, la care era ataşată o semiremorcă, s-a răsturnat pe DN 7 din cauza vitezei mari. Omul venea de la Sibiu către Râmnicu Vâlcea, iar într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza, lovindu-se de parapetul din partea stângă a drumului, în sensul său de mers. „În urma accidentului, conducătorul autotractorului a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul politraumatism prin accident rutier, traumatism toracic cu fracturi costale multiple, pneumotorax, emfizem subcutanat, TCC cu plăgi tăiate regiunea parietală, plăgi escoriate profunde în regiunea lombară, plăgi tăiate la braţ şi antebraţ stâng“, a precizat subinspectoarea Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Conducătorul auto nu purta centura de siguranţă. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS