16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalShakespeare în muzică

Shakespeare în muzică

Filarmonica „Oltenia“ prezintă mâine, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, concertul extraordinar cuprinzând lucrări inspirate din creaţia shakespeariană. Spectacolul, programat la ora 19.00, în Sala Filarmonicii „Oltenia“ Craiova, va fi susţinut de orchestra simfonică a filarmonicii, sub bagheta dirijorului Alan Tongue din Marea Britanie, dar şi de actorii craioveni ai Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ şi ai Teatrului de Copii şi Tineret „Colibri“, din Craiova. „Sunt încântat să pot lucra din nou cu Filarmonica «Oltenia», în cea de-a 22-a mea călătorie în România. De asemenea, mă simt privilegiat să lucrez alături de Naţional, cu această ocazie. De fiecare dată când văd vreo producţie de-a lui Shakespeare, aud fraze care au intrat în limbajul de zi cu zi, citate pe care le cunoşteam atât de bine, aşa cum sunt cele din «Visul unei nopţi de vară» (muzică de scenă inclusă în programul concertului – n.r.): «Cursul dragostei nici că a mers mai lin», «Doamne, ce nebuni sunt aceşti muritori» sau «Ce discordie muzicală, ce tunet dulce» ori din «Romeo şi Julieta» (suită de balet care face parte din programul evenimentului concertistic – n.r.), celebra replică: «Despărţirea e o durere atât de dulce…»“, a declarat dirijorul Alan Tongue.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS