14.2 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalConsilieri de circ

Consilieri de circ

Doar 17 dintre cele 638 de hotărâri adoptate de CLM Craiova anul trecut au fost iniţiate de consilierii locali. Potrivit unui raport oficial, deliberativul Băniei geme de necuvântători. În darea de seamă nu apar şi acţiunile cu iz penal ale unor aleşi.

Catalogat, pesemne în glumă, cel mai bun consiliu local pe care l-a avut Craiova, deliberativul care mai are doar o lună de încasat indemnizaţie de şedinţă, adică până la alegeri, a ieşit în evidenţă anul trecut prin inactivitate şi prin bătutul câmpilor. Pe lângă excepţiile care întăresc regula, consiliul format din 27 de membri are în componenţă persoane fără nici o tangenţă cu administraţia publică locală, în afară doar de cazurile în care s-au putut implica în această activitate, cu scopul de a câştiga ceva. Potrivit unui raport întocmit de Mihai Duţescu, unul dintre consilierii personali ai primarului Craiovei, în 2007, CLM a adoptat 638 de hotărâri, dintre care numai 17 au fost propuse şi elaborate de consilieri locali, şase la număr. De menţionat că 11 dintre acestea au fost gândite de un singur om, ceilalţi cinci fiind creditaţi cu şase hotărâri. Restul de 21 de consilieri locali n-au avut nici o idee bună de pus în practică în sprijinul craiovenilor care i-au votat. Ei s-au mărginit la a interveni la câte un punct de pe ordinea de zi a şedinţelor, cu excepţia a şapte dintre ei, care n-au avut niciodată nimic de spus. Singurele reprize la care au avut ocazia să participe toţi consilierii locali au fost interpelările, 136, adică peste 11 la fiecare întrunire. De pe urma acestora, craiovenii s-au ales însă cu mai nimic.

 

Se recunosc inutili

 

Altă dovadă a inactivităţii consilierilor municipali este faptul că aceştia nu reuşesc să-şi exprime aportul la administrarea Craiovei în ultimii patru ani nici măcar într-o singură propoziţie. Pe ultima sută de metri, pe site-ul Primăriei Craiova au mai apărut trei rapoarte de activitate ale consilierilor locali, numărul acestora ridicându-se la opt. Nu toate sunt însă de activitate: unul este copiat după cel al unui coleg, altul este o compunere despre cum se pot face multe fără a face nimic, iar al treilea este, de fapt, o scuză oferită de autor craiovenilor pentru că nu a avut nici o iniţiativă. În concluzie, doar cinci consilieri locali din 27 consideră că au realizat ceva pentru comunitate în mandatul 2004-2008.

 

Peste lege

 

În raportul lui Duţescu nu sunt amintite şi episoadele cu iz penal din activitatea consilierilor locali. Doi dintre aceştia şi-au rezervat mult timp în primărie pentru a convinge doi inspectori să le ofere ilegal niscaiva terenuri, pe care copiii lor să-şi planteze dughene. În 2007, aceştia au reuşit chiar să obţină autorizaţiile de construire, funcţionarii care le-au cântat în strună fiind cercetaţi penal. Tot în 2007, consilierii Băniei au votat opt hotărâri cu încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005, trecute cu vederea de juriştii Prefecturii Dolj, întrucât deciziile vizau construcţii ale unor personaje cu legături importante în gaşca politică a Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII