20.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliţişti comunitari, la Comisia de Disciplină

Poliţişti comunitari, la Comisia de Disciplină

Mai mulţi poliţişti comunitari din Petroşani au intrat în atenţia Comisiei de Disciplină, după ce pe numele lor au fost făcute mai multe sesizări. Oamenii care ar trebui să aplice legea sunt acuzaţi de cetăţeni că i-au agresat ori chiar că au consumat băuturi alcoolice, iar şeful lor dă vina pe examenul de selecţie a personalului din subordine.

Pe numele unui poliţist comunitar au fost făcute cel puţin 12 sesizări pentru modul în care a înţeles el să aplice legea, iar altul este acuzat de mai mulţi cetăţeni că ar fi venit băut la serviciu. Dorel Neag, şeful Poliţiei Comunitare din Petroşani, a spus că oamenii din subordinea sa sunt aleşi pe baza unui concurs la care participă personalul din primărie şi că există posibilitatea ca aceştia să aibă comportamente deviante. „Nici măcar eu nu sunt în comisia de examinare. Am înaintat mai multe adrese în acest sens secretarului Primăriei Petroşani, dar până acum nu am primit nici un răspuns“, a precizat şeful Serviciului Poliţiei Comunitare Petroşani, Dorel Neag.

Poliţiştii comunitari au în grijă parcurile, zona din preajma primăriei şi, de cele mai multe ori, cetăţenii au sesizat că nu se aflau în dispozitivul de patrulare atunci când au avut loc altercaţii. Alţii sunt acuzaţi de exces de zel în aplicarea legii şi de faptul că au agresat oamenii. Conform lui Dorel Neag, Comisia de Disciplină va lua măsuri împotriva celor ce au fost reclamaţi, aşa încât, pe viitor, personalul din cadrul Poliţiei Comunitare să nu mai poată fi acuzat de violenţe, şi nu exclude posibilitatea ca unii dintre aceştia să fie concediaţi.

În Petroşani sunt 90 de poliţişti comunitari subordonaţi administraţiei locale şi fiecare îşi desfăşoară activitatea în trei schimburi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS