11.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024

S-au făcut praf

Un grav accident rutier s-a petrecut sâmbătă, în jurul prânzului, la Balş, din cauza unui şofer fără experienţă, care a ratat o depăşire. În timp ce se deplasa la volanul unui autoturism Hyundai Accent, Constantin Roşu, de 20 de ani, din Craiova, a încercat să depăşească două maşini, fără să se asigure însă dacă are sau nu timp să execute manevra. N-a mai reuşit să revină pe banda sa şi a intrat într-o Dacie ce se deplasa regulamentar din sens opus, condusă de Costică Bozgan, de 35 de ani, din comuna Robăneşti, judeţul Dolj.
Impactul dintre cele două autovehicule a fost extrem de violent. A fost solicitat un echipaj de la Descarcerare, însă victimele au fost scoase din maşini de medicii de pe ambulanţele sosite la locul accidentului. Conducătorul Daciei şi pasagerii Diana Mariana S., de 14 ani, Georgeta Pangrati, de 53 de ani, ambele din Balş, Petrică Duţu, de 40 de ani, din Craiova, şi Luci Pârvu, de 46 de ani, din comuna Bobiceşti, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Duţu a fost diagnosticat cu traumatism treime medie coapsă dreaptă, iar Pârvu a suferit o fisură de gambă dreaptă, ambii fiind internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Costică Bozgan şi ceilalţi doi pasageri din Dacie au suferit traumatisme de gambă şi şold şi au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Constantin Roşu, şoferul autoturismului Hyundai Accent, a scăpat nevătămat. La faţa locului s-a deplasat pentru cercetări un echipaj de la Poliţia Balş. Oamenii legii au deschis o anchetă, pentru a afla cu exactitate cauzele producerii accidentului şi dacă vreunul dintre conducătorii auto se afla sub influenţa alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII