4.2 C
Craiova
marți, 30 noiembrie, 2021
Știri de ultima orăLocalTradiţii de Florii în satele Olteniei

Tradiţii de Florii în satele Olteniei


Una dintre cele mai vechi sărbători creştine, Floriile, îşi are obiceiurile şi tradiţiile sale, respectate cu sfinţenie în satele Olteniei.

În Duminica Floriilor, cu mic, cu mare, în straie de sărbătoare, creştinii din satele olteneşti luau drumul bisericii. O tradiţie veche de când lumea, care trebuia dusă mai departe, căci ramura verde trebuia sfinţită. Ramurile de salcie nu trebuia să lipsească din nici o gospodărie. „Şi astăzi, în satele Olteniei putem vorbi de o sumedenie de ritualuri şi de credinţe legate de beneficiile şi puterile magice ale ramurii verzi. Există chiar o legendă a locului, care susţine mitologia acestor ritualuri“, a precizat Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei. O legendă care avea să se transmită din generaţie în generaţie, şi care spune că, în Săptămâna Patimilor, Maica Domnului, aflând despre caznele la care a fost supus Iisus, s-a grăbit să ajungă la locul cu pricina. Un râu vijelios însă i-a oprit drumul. Dar o salcie pletoasă de la marginea apei şi-a întins ramurile şi astfel Maica a reuşit să treacă şi să-l vadă pe Iisus crucificat. Tocmai de aceea, în satele Doljului – Amărăştii de Jos, Bulzeşti, Cetate, Coţofeni, Dăbuleni -, dar şi în majoritatea satelor din Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, duminică dimineaţă şi, uneori, şi sâmbătă, se ducea salcie la biserică. Obiceiul se mai păstrează şi astăzi. După sfinţire, începeau ritualurile protejării. Mai întâi era protejat omul (bărbatul), care în toată Duminica Floriilor îşi încingea mijlocul cu salcie adusă de femeie, după ce preotul o sfinţise în timpul slujbei. Prin protejarea lui, se spunea că toată familia este ferită de boli şi suferinţe. Urma protejarea habitatului, a gospodăriei, astfel încât avea loc un fel de purificare totală a spaţiului. Se începea cu poarta, căci ea făcea legătura între spaţiul lor, al familiei şi al celorlalţi. Erau agăţate ramuri de salcie la uşi şi la ferestre, în staulul oilor, în ieslea boilor, în coteţe, dar şi în camere, în două locuri sacre, în special la vatră, unde se afla la loc de cinste o icoană de vatră, dar şi în camera bună, de la drum, unde, de asemenea, se afla o icoană. Şi, chiar dacă ramura se usca în timp, ea nu era aruncată, ci păstrată vreme îndelungată, căci bunica spusese odinioară că e păcat de Dumnezeu. Vorbele sale trebuia ascultate chiar şi acum, când plecase demult dintre cei vii.

 

Obiceiuri rurale

 

Şi pentru ca puterile binefăcătoare ale salciei să-şi facă efectul, în unele zone ale Olteniei, acestea erau prinse cu fir roşu. După ce toată casa era împodobită cu ramuri de salcie sfinţită, femeia se îndrepta spre livadă. La umbra vreunui măr sau păr, împletea coroniţe din ramuri de salcie şi le agăţa în fiecare pom, căci rod mare trebuia să dea. Numai aşa putea fi ferit copacul de boli, dar şi de calamităţi naturale: grindină, furtuni, inundaţii. O rămurică de salcie mai dispărea din mănunchiul adus de la biserică, semn că fata cea mare avusese grijă să-şi culeagă singură mâţişorii şi să şi-i prindă în păr pentru ca acesta să fie bogat. Nici odrasla cea mică nu era uitată. După obiceiul bunicii, care îi „altoia“ când ea, femeia de azi, era un copil, tot astfel şi pruncul cel mic suporta „efectele“ tradiţiei, căci numai aşa putea fi ferit de bolile care l-ar fi putut doborî. Şi, după rânduială, i se mai administra şi câte un mâţişor, aşa, ca să nu facă gâlci. Un ultim drum trebuia făcut la stupii de albine. Câţiva mâţişori de salcie le fereau de boli. Legat la brâu cu ramura de salcie, omul casei nu stătea degeaba şi planta, ici-colo, şi un pomişor, pentru că numai în acea zi, de Florii, se prindeau mai repede. Şi după ce gospodăria fusese protejată, femeia casei mai făcea un drum la cimitir. „Exista credinţa că, în perioada Sărbătorilor Pascale, se deschid cerurile şi cei din lumea de dincolo se întorc pe pământ. Această întoarcere implica din partea omului griji deosebite. În ziua de Florii, femeile se duceau la mormânt cu crengi de salcie, pe care le puneau pe cruci sau chiar pe morminte“, a completat Cornel Bălosu. La vatră mirosea deja a colaci, căci femeia avusese grijă cu o seară înainte să pregătească toate cele necesare. La ivirea zorilor erau deja băgaţi în ţest, pentru a fi împărţiţi copiilor, atunci când toate cele ale casei fuseseră supuse ritualului de protejare. Mirosul ademenitor umplea uliţa satului, căci toate femeile făceau felurite bunătăţi, pe care le împărţeau mai ales săracilor (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dor de plăcinte sau ca avutul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o singură firimitură de pâine de pe masa sa, ca să-şi potolească foamea.

Originea sărbătorii

Floriile, ca toate marile praznice creştine, s-a suprapus pe structuri festive precreştine, unele cu origini neolitice. În tradiţia oltenească, Sărbătoarea reprezintă debutul ciclului pascal, care are o semantică şi cu ritualuri impresionante. Originea Floriilor poate fi aflată în vechea sărbătoare romană Floralia, multe semnificaţii ale acestei sărbători romane a primăverii regăsindu-se în ritualurile autohtone.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Circulația întreruptă pentru Ziua Națională în centru Craiovei

Primăria Municipiului Craiova a anunțat că, în data de...

ȘTIRI GdS