22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024

Imnul Severinului

La împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea oraşului de pe malul Dunării, Drobeta Turnu Severin, şapte tineri au lansat ieri o piesă dedicată severinenilor.

În faţa a 200 de oameni, printre care şi jurnalişti de la posturile de televiziune şi radio locale, formaţia Quatro OK şi solista Mihaela Ariciu au încântat publicul cu o nouă piesă muzicală, care se doreşte viitorul imn al tinerilor severineni, intitulată sugestiv „Bună dimineaţa, Severin!“. Cu această ocazie, aproximativ 2.000 de CD-uri cu acest cântec au fost oferite gratuit celor care au trecut prin centrul Severinului, ieri, la ora 11.00.

Coordonatorul proiectului, Ion Sârbulescu, crede că acest cântec va trezi mândria şi orgoliul severinenilor, care se vor gândi mai mult la istoricul acestui oraş important de la Dunăre. Acum 175 de ani, în martie 1833, generalul Kiseleff a vizitat ruinele Drobetei şi apoi Cerneţiul – care încă nu fusese refăcut după ce fusese ars de turci. Locuitorii veniţi să îl întâmpine pe guvernator i-au solicitat strămutarea oraşului în Câmpia Severinului, în jurul castrului roman, deoarece majoritatea caselor din Cerneţi trebuia refăcute. Întrevăzând viitorul comercial al oraşului, printr-un decret, generalul Pavel Kiseleff, la 22 aprilie 1833, a înfiinţat oraşul de negoţ Turnu-Severin. Suprafaţa lui urma să fie de 396.000 de stânjeni pătraţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU