15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Scurte ştiri

Selecţie de forţă de muncă la Sibiu

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează, în perioada 5-9 mai, selecţia pentru muncitori sezonieri în agricultură şi lucrători oaspeţi în Germania. „Sunt 1.500 de locuri de muncă în domeniul agricol, durata contractului fiind de maximum patru luni, iar solicitanţii pot fi persoane fără cunoştinţe de limbă germană şi sunt identificaţi în baza de date comună cu Spania“, a declarat Daniela Neagoe, directoarea executivă adjunctă a AJOFM Dolj. Pentru această selecţie, care va avea loc la sediul Centrului de Formare Profesională a Adulţilor din Sibiu (str. Gladiolelor nr. 2-6), persoanele din Dolj care doresc să participe sunt programate pe 5 mai 2008. „Doljenii care vor să participe şi sunt înscrişi în baza de date ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate trebuie să se prezinte mai întâi la AJOFM Dolj, pentru a primi înştiinţarea“, a precizat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Dolj. Potrivit informaţiilor primite de la aceasta, la cea mai recentă recrutare de forţă de muncă pentru angajatori străini (Danemarca), organizată la Vâlcea, din 50 de doljeni, 30 au fost admişi. „Este un real succes, mai ales că se solicitau cunoştinţe de limba engleză“, a adăugat Laura Nicolăescu.

Andreea HORCONE

Sistemul bancar, vulnerabil

Agenţia de rating Fitch a inclus România printre statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate în 2007 la riscurile sistemice care vizează sectorul bancar, din cauza creşterii prea rapide a creditării şi volatilităţii mari a cursului de schimb, arată un raport publicat ieri de Fitch. România a fost retrogradată din clasa de risc „2“ în „3“, după indicatorul macroeconomic atribuit de Fitch pentru a măsura potenţialele riscuri sistemice, care pot apărea din cauza creşterii rapide a creditării bancare, a inflamării artificiale a valorii activelor din diverse pieţe şi/sau a cursului de schimb valutar, se mai arată în raport, citat de NewsIn. Analiştii Fitch mai notează că „volatilitatea cursului de schimb şi viteza cu care inflaţia s-a accentuat reprezintă riscuri pentru stabilitatea economică a României şi a sistemului financiar românesc, mai ales că 55% din împrumuturi sunt în valută“. Împreună cu România, au mai fost retrogradate de la categoria a doua la a treia încă trei state – Kazahstan, Slovacia şi Turcia. În categoria cu cea mai ridicată vulnerabilitate se aflau deja Azerbaidjian şi Rusia.

Adrian DINU

Ritualuri satanice pe un deal din Petroşani

Mai mulţi câini arşi, seringi cu droguri şi sânge au fost descoperiţi pe un deal din apropiere de Petroşani, la fosta cabană Brădet, care a fost devastată în urma unui posibil ritual satanic. Poliţiştii din Petroşani au izolat zona, au demarat o anchetă şi spun că acest tip de activităţi sunt specifice grupurilor satanice. La aproximativ un kilometru de centrul oraşului, pe o platformă aflată lângă terenul de sport al Universităţii din Petroşani, au fost găsite mai multe cadavre de câini arşi, seringi folosite pentru injectarea de droguri, iar cabana a fost devastată şi arsă. Se pare că ritualurile au avut loc în weekendul trecut şi poliţia a fost anunţată de nişte oameni care au trecut prin zonă. Cabana a fost abandonată în urmă cu câţiva ani şi întreaga bază de agrement este nefuncţională.

Diana MITRACHE

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS