24.6 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024

Scurte stiri


Inel în bătaia vântului

Londonezul Lefkos Hajjia a aflat pe propria piele că, atunci când are un inel de logodnă de 7.800 de euro, nu trebuie să-l ascundă într-un balon cu heliu. După cum informează cotidianul austriac Krone în ediţia sa electronică, dovada de iubire a tânărului de 28 de ani s-a făcut „nevăzută“, fiind luată de vânt. Intenţia londonezului fusese să îi facă o surpriză iubitei sale, Leanne, şi să o ceară în căsătorie, ascunzând inelul într-un balon. Din păcate însă, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. El a mers la un magazin de bijuterii, unde a cerut ca preţiosul inel să fie introdus în balon. Dar, când a părăsit magazinul, o rafală de vânt i l-a smuls din mână. „Nu puteam să cred. Stăteam şi mă uitam cum balonul se ridica fără să pot face ceva. Inelul a costat o avere şi ştiam că iubita mea o să mă omoare“, a povestit ghinionistul amorez. A urmat o cursă nebună cu autoturismul pentru recuperarea inelului, însă totul a fost în zadar. Când Lefkos i-a povestit iubitei sale ce s-a întâmplat, aceasta a făcut o criză de nervi şi i-a spus să îi aducă alt inel dacă mai vrea să se împace vreodată.

Balet cu burtică

Grupul britanic de balet „Balletloren“ se află în căutarea a 12 femei însărcinate pentru a participa la spectacolul „MaEternal“, care va avea premiera în luna mai, în Newcastle. Potrivit coregrafei Liv Lorent, obiectivul piesei este de a demonstra tuturor că femeile însărcinate nu sunt nicidecum greoaie şi lipsite de graţie, ba dimpotrivă. Pentru acest rol, doamnele interesate nu trebuie să aibă cunoştinţe de dans. Singura condiţie de participare este ca pe 14 mai, data premierei, viitoarele mămici să fie cel puţin în a 32-a săptămână de sarcină. Alături de dansatoarele cu burtică, pe scenă se vor afla şi şase profesionişti. Această preselecţie de dansatoare însărcinate are la bază şi un motiv practic. Potrivit lui Lorent, care este şi ea însărcinată, în acest fel, firavele balerine nu vor fi nevoite să danseze cu o burtă falsă, plus că ele nu ar radia acea fericire pe care doar o femeie însărcinată o transmite.

Ametist gigantic descoperit în Uruguay

Un ametist gigantic, cu o greutate de peste 15 tone, a fost descoperit şi scos la suprafaţă după şase luni de muncă, în apropiere de oraşul uruguayan Artigas, situat la 600 de kilometri nord de Montevideo. Din cauza caracteristicilor terenului unde a fost descoperit, a fost necesar ca muncitorii să sape manual pentru a nu afecta integritatea uriaşei pietre. „Lucrez de 25 de ani în acest domeniu şi nu am văzut în viaţa mea aşa ceva“, a declarat Arlindo Sanchis, proprietarul companiei „Le Stage“, care a descoperit piatra. Acesta a adăugat că, după ce va fi curăţat, ametistul va fi vândut pentru suma de 500.000 de dolari.

Drew Barrymore, tot mai aproape de altar

Deşi are două căsătorii nereuşite la activ, actriţa Drew Barrymore nu pare dispusă să renunţe la ideea de a avea o familie. În ciuda faptului că este împreună cu actorul Justin Long de doar cinci luni, se pare că ei caută deja un loc perfect în care să-şi organizeze nunta. După ce amorezii au petrecut câteva zile împreună la Tulum Beach, în Mexic, Drew a fost foarte impresionată de hotelul în care a stat şi se pare că se gândeşte serios să-şi organizeze nunta acolo. O angajată de la Casa Magna a declarat: „Hotelul nostru găzduieşte nunţi mai intime şi Drew a vrut să afle cât ar costa organizarea unui astfel de eveniment vara“. Hotelul este preferat şi de alte vedete, cum ar fi Jude Law, Sienna Miller, Linda Evangelista sau Cindy Crawford.

Halle Berry a născut o fetiţă

Actriţa Halle Berry a devenit în sfârşit mămică. După cum informează Krone.at, actriţa de 41 de ani a născut o fetiţă sănătoasă. Potrivit presei americane, naşterea a avut loc la Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, iar fetiţa ar fi fost botezată Clara Stella. Tatăl copilului este actualul partener al actriţei, fotomodelul francez Gabriel Aubry, de 31 de ani. Cei doi s-au cunoscut în noiembrie 2005, în timp ce lucrau pentru o reclamă.

Berry mai are o fiică adoptivă. Este vorba de fata celui de-al doilea soţ, cântăreţul Eric Benet, de care Halle s-a despărţit în 2003, după trei ani de căsnicie.

40.000 de dolari pentru o întâlnire cu Scarlett Johansson

Un fan cu dare de mână al actriţei americane Scarlett Johansson a scos peste 40.000 de dolari din buzunar pentru a merge alături de idolul său la premiera noului film al acesteia, „He’s Just Not That Into You“. Vedeta, considerată cea mai sexy femeie din lume, a scos la licitaţie pe eBay mult râvnita întâlnire cu ea. Marele câştigător a fost desemnat un fan din Marea Britanie, care o va însoţi pe actriţă la premiera noului său film, în iulie, la Los Angeles sau New York. Banii vor fi donaţi asociaţiei caritabile Oxfam America, din Boston, care luptă împotriva sărăciei. Scarlett colaborează cu Oxfam din 2005 şi a călătorit deja în Sri Lanka şi în India în numele asociaţiei.

Câştigătorul va ajunge la premiera filmului într-o limuzină superbă şi va fi tratat ca un VIP, va avea ocazia să o cunoască pe actriţă şi să petreacă în compania ei câteva ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS