16.8 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCeferiştii, în grevă

Ceferiştii, în grevă

Sindicatele CFR au refuzat ieri oferta Ministerului Transporturilor şi anunţă că vor intra mâine în grevă de avertisment, între orele 7.00 şi 9.00.
Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a explicat ieri că revendicările ceferiştilor nu pot fi acceptate, întrucât salariile acestora „sub nici o formă nu se pot majora cu 18%“, pentru că orice mărire trebuie corelată cu indicatorii macroeconomici, altfel ar însemna, în opinia demnitarului, că „se dau bani fără muncă“.
Ministrul transporturilor a afirmat că a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii sindicatelor din CFR la Ministerul Finanţelor, în prezenţa ministrului Varujan Vosganian, şi a precizat că guvernul şi-a arătat toată deschiderea în ceea ce priveşte solicitările salariale. „Dacă ei mişcă aceeaşi placă de patefon cu greva eu nu cred că este o soluţie de negociere“, a spus ministrul, referindu-se la intenţia sindicatelor din CFR de a declanşa mâine o acţiune de protest.
Ludovic Orban a mai spus că este „sătul“ de ameninţările cu greva, subliniind faptul că nici o creştere salarială nu poate fi efectuată în absenţa unei productivităţi sporite a muncii. „Orice majorare de salariu trebuie să ţină cont de indicatorii macroeconomici de la nivelul economiei româneşti, iar aceştia, corelaţi cu cei de productivitate, duc la o creştere maximă pe care am stabilit-o în oferta noastră. Altfel înseamnă să dăm bani fără muncă“, a spus Orban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII