15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGrevă japoneză de opt ore

Grevă japoneză de opt ore

Mulţi dintre funcţionarii publici doljeni s-au aflat ieri în grevă japoneză, pentru ca guvernanţii să elaboreze „în regim de urgenţă“ atât legea salarizării personalului bugetar, cât şi normele metodologice la hotărârea de guvern privind ascensiunea în funcţii. Deşi greva japoneză era programată să dureze două ore, sindicaliştii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj au decis să poarte banderolele albe pe durata întregii zile de lucru. „Protestăm opt ore. Poate în felul acesta ne facem mai bine observaţi“, a spus liderul sindical de la finanţele doljene, Marin Mateică. „Noi suntem 714 persoane la finanţe, dar ni s-au alăturat alţi 1.700 de funcţionari publici de la Direcţia Muncii, de la Casa de Pensii, de la Statistică şi din administraţia publică locală“, a declarat Mateică. Greva japoneză de ieri a fost hotărâtă la nivel naţional de către Consiliul Naţional al Sindicatelor Bugetarilor SED-LEX.

 

„Avansăm dacă moare vreun funcţionar“

 

Revendicările sindicaliştilor se referă, în principal, la modificări de acte normative, dar, în final tot la majorările salariale se ajunge. „Avansăm în funcţii doar dacă moare vreun coleg sau dacă se transferă în altă parte. Am 143 de funcţionari la Finanţe care trebuia să promoveze în grade profesionale de opt ani, dar dacă nu există legea…“, a afirmat Mateică.

Bugetarii au revendicări care ajung tot la majorări salariale. Salariul mediu net în cadrul DGFP Dolj este de 680 de lei, iar la o gradaţie, funcţionarii ar primi în plus între 80-100 de lei. Că sunt salarii mici la fisc se cunoaşte şi la alte niveluri. Directorul executiv al instituţiei, Mihai Antonescu, afirma în urmă cu ceva timp că, „dacă nu ar exista stimulentele peste salariile existente, plătite în funcţie de realizări, jumătate dintre funcţionari ar pleca“. Dar nu toţi funcţionarii primesc stimulente.

 

„Dăm în judecată ANFP“

 

Funcţionarii publici doljeni aflaţi ieri în grevă japoneză susţin că, dacă revendicările nu li se rezolvă rapid, se vor adresa instanţei. „Vom da în judecată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP – n.r.), pentru că aşteptăm normele metodologice de aplicare a unor ordonanţe de guvern care prevăd acordarea de gradaţii funcţionarilor publici şi modul de avansare“. Brânduşa Strângulescu este referent superior şi lucrează de 17 ani în finanţele doljene: „Protestăm pentru că aşteptăm şi noi salarii decente. Aşteptăm legea aceasta a salarizării funcţionarilor publici de mai mulţi ani. Acum, promovarea în grade profesionale se face foarte greu“.

În cazul în care revendicările funcţionarilor publici nu se vor concretiza în curând, protestatarii doljeni anunţă că se vor uni cu alte confederaţii pentru a declanşa ample mişcări de protest.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU