Trăim într-o eră a comunicării. Comunicăm prin cuvinte, prin gesturi, prin mimică, prin internet, prin cântece. De la simplul strigăt şi până la a face din comunicare o artă este nevoie de multă muncă. De multe ori, ne întrebăm ce este cu celălalt. De ce nu ne înţelege, de ce noi strigăm şi el ne priveşte ca şi când am vorbi limba japoneză. Ceea ce nu luăm în calcul este felul în care noi comunicăm şi claritatea mesajului nostru. Este dificil să realizăm că noi suntem unul dintre factorii comunicării. Imediat, gândul ne duce la celălalt şi următoarea frază pe care o rostim este de obicei o întrebare sub forma unui reproş: „De ce nu înţelegi, ce nu ţi-e clar?“.
Atunci când adresăm cuiva întrebarea „de ce?“, îi cerem implicit o justificare, o argumentare, îl tragem la răspundere pentru ceva. Procedăm în acest fel automat, fără să mai stăm pe gânduri. Aproape întotdeauna, celălalt este vinovat. Asta credem noi. Avem ca bază experienţa de viaţă. Aplicăm instantaneu un tipar şi cuvintele ţâşnesc fără nici o cenzură. Se întâmplă des ca unii oameni să nu afle niciodată cauza nefericirii lor. Fericirea depinde în mare măsură de calitatea relaţiilor umane, care ar trebui să se bazeze pe o bună comunicare. Ambiguitatea mesajului, frazele rostite pe jumătate, întrebările la care nu există răspusuri, pretenţia că deja ştim ce vrea să spună celălalt şi, mai ales, tăcerile inadecvate sunt căi sigure de a distruge actul de comunicare.
Primul pas spre a comunica este de a învăţa să asculţi. În tăcere, de data aceasta. Şi, mai ales, atent. Fără a judeca, fără a interpreta şi fără a distorsiona ce spune celălalt. Dacă încercaţi să ascultaţi pe oricine, dar mai ales pe cei pe care îi iubiţi, garantat veţi trăi o experienţă profundă.
Există mai multe niveluri de ascultare şi multe erori în actul ascutării.
Primul nivel este să auzim. A auzi înseamnă a înregistra undele sonore ale vocii celuilalt. Îl putem auzi pe celălalt şi ne putem gândi la ce facem diseară sau la telenovela preferată(!). Pentru a auzi, nu este obligatoriu să fim atenţi la ce spune celălalt.
Alt nivel este ascultarea normală. Este atunci când asculţi raportând informaţiile pe care le auzi la trăirile proprii. Când cineva povesteşte despre faptul că a avut o discuţie cu şeful şi s-a enervat, cel care ascultă o face prin prisma propriei experienţe de viaţă. Anumite fapte din viaţa altcuiva declanşează amintiri proprii şi, la un moment dat, este posibil să pierdem firul povestirii şi să retrăim amintirile noastre. În acest caz, există riscul să pierdem părţi esenţiale din mesajul celuilalt.
Alt nivel este ascultarea selectivă. Filtrăm din mesajul comunicat doar acele părţi care se potrivesc cu scenele din mintea noastră. Dacă ne imaginăm că el a luat telefonul în baie ca să discute cu o „ea“, îl întrebăm şi el răspunde afirmativ, ascultăm doar prima parte din ceea ce spune, ignorând partea în care spune şi că „aştepta un mesaj important de la partenerul de afaceri“. Uneori, chiar acesta este adevărul!
Ca să putem comunica eficient, este nevoie să îl lăsăm pe celălalt să vorbească, să ascultăm frazele până la capăt, fără să întrerupem, să privim interlocutorul şi să-l ascultăm conştient, în tăcere, fără scenarii dinainte stabilite, în care replicile lui sunt cenzurate de propriile gânduri. A asculta conştient înseamnă a fi atent la ceea ce vrea să spună celălalt cu adevărat şi la ceea ce ni se comunică. Este o experienţă extraordinar de interesantă să asculţi conştient. Ascultarea conştientă se obţine prin exerciţiu de voinţă şi practică. Este dificil la început, însă rezultatele pe care le veţi obţine merită să vă propuneţi să experimentaţi ascultarea conştientă şi să renunţaţi în acest timp la teatrul interior. În timp ce îl ascultaţi pe celălalt, lăsaţi cortina din interiorul minţii să cadă şi faceţi loc mesajului lui. O să aflaţi ceea ce nu aţi ştiut niciodată!
Material realizat de Gina Chiriac, psihoterapeut la Clinica Grigorie Decapolitul din Craiova, situată în incinta Liceului de Chimie, tel. 0744.545. 352
