13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDirectori ca şosetele

Directori ca şosetele

Celui de-al treilea director interimar din ultimii doi ani de la SC Compania de Apă „Oltenia“ SA i-a expirat timpul. Când vor fi noile alegeri, el va avea soarta predecesorului său, urmând ca haita politică să rezolve definitiv apartenenţa companiei prin numirea unui şi mai fidel pesedist.

 

Visul pesediştilor craioveni este pe cale să se împlinească: ei vor pune irevocabil gheara pe Compania de Apă „Oltenia“ SA, o prolifică unitate controlată de municipalitate, prin numirea ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, implicit ca director general, a lui Liviu Mihai Ioniţă. Potrivit legii, interimatul lui Ion Bebe Neacşu nu mai poate continua multă vreme, termenul expirând pe 15 februarie 2008. În consecinţă, Consiliul de Administraţie al societăţii este obligat să-şi aleagă un preşedinte plin, care devine şi director general, conform prevederilor în vigoare. Fără concurs şi indiferent câtă incompetenţă ar fi demonstrat el pe vremea când a mai condus unitatea, fostă Regia Apa Craiova. Intenţia pesediştilor a fost facilitată, graţie împărţirii amiabile a caşcavalului regiilor autonome între PD şi PSD, printr-o decizie a consiliului local municipal de pe 16 septembrie 2007, prin care Liviu Mihai Ioniţă a fost desemnat candidatul municipalităţii, acţionar majoritar la companie, la funcţiile de conducere. Întrebat la acea vreme ce a determinat partidul să-l propună pe Ioniţă, preşedintele PSD Craiova, Sorin Iordache, a declarat: „Este membru în Consiliul de Administraţie, a fost atâţia ani în conducerea regiei, este un profesionist“. Cât de „profesionist“ este Liviu Mihai Ioniţă o dovedesc declinul Regiei Apa pe vremea când era director, branşamentele ilegale în curţile vipurilor şi alte fapte publicate de presă şi recunoscute de Primăria Craiova.

Directori fără concurs

Compania de Apă „Oltenia“ SA, fostă Regia Apa Craiova, a avut în ultimii doi ani patru directori generali, dintre care doar unul instalat în urma câştigării unui concurs. Este vorba de Constantin Stamatoiu, mazilit din cauza apartenenţei politice la PRM în noiembrie 2007, prin hotărâre a CA, şi înlocuit de actualul interimar, Ion Bebe Neacşu.

Frăţia regiilor

PD şi PSD şi-au băgat în portofolii câte jumătate din unităţile subordonate sau controlate prin acţionariat de Consiliul Local Municipal Craiova. Regia Autonomă de Termoficare şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) sunt conduse şi consiliate de oameni aduşi sau susţinuţi de PD, iar Regia Autonomă de Transport şi Compania de Apă „Oltenia“ SA sunt „înregimentate“ PSD. Şi la interimate, scorul este egal: la RAADPFL, concursul pentru ocuparea postului de director general este stabilit pentru 14 februarie, în jurul aceleiaşi date urmând ca şi la Compania de Apă să fie ales directorul general plin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU