10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMicrobuze pentru elevii de la munte

Microbuze pentru elevii de la munte

Trei microbuze cu 16 locuri au ajuns la copiii din zonele de munte ale Văii Jiului, din 20, câte au fost repartizate judeţului Hunedoara. Cele trei mijloace de transport vor ajunge la unităţile de învăţământ din Vulcan, Petrila şi Petroşani. „Maşina va fi folosită pentru elevii de la Şcoala nr. 7, care vin din zona Saşa“, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroşani.

Cei care vor primi acest mijloc de transport au spus că astfel nu se vor mai înregistra absenţe în rândul celor care locuiesc în zonele respective, dar şi că alţi copii cu rezultate deosebite vor avea parte de excursii.

„Avem de gând să folosim acest mijloc de transport pentru cei peste 20 de copii care fac naveta din zona de munte, dar şi pentru cei care s-au înscris la şcoala noastră. În plus, intenţionăm să facem o competiţie între elevi, aşa încât pe cei care au rezultate bune să-i ducem în excursii în judeţ şi nu numai“, a spus Vasile Pop, directorul Şcolii generale nr. 7 din Petroşani.

Alt microbuz va ajunge la Vulcan. „Acest microbuz va duce elevii din zonele de munte la şcoală. Sunt vreo 16 copii care merg la secţia maghiară din Lupeni şi cel puţin zece pe care după-amiaza îi aducem la liceu. Vechiul microbuz, care este al primăriei, va transporta bătrânii şi persoanele cu handicap“, a spus primarul Gheorghe Ile.

Cel de-al treilea mijloc de transport va ajunge la Petrila şi cu el vor fi aduşi la şcoală elevii din Cimpa şi Jieţ.

Valoarea unui microbuz este de 105.156 de lei, iar anul trecut, în judeţul Hunedoara au mai fost repartizate 17 microbuze pentru transportul elevilor la şcoală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS