Rămaşi singuri şi văduvi, bătrânii neputincioşi din satul Mreneşti-Dos, comuna Creţeni, speră ca măcar de Sărbători familia să se reunească.
Am găsit-o pe Elena Dumitraşcu făcând pregătiri de Crăciun, alături de fiica şi de nepoata sa. După bucuria care i se citea pe chip, am înţeles că acesta este unul dintre puţinele momente când femeia de 78 de ani nu se mai simte atât de singură. De când a rămas văduvă, tanti Leana, cum îi spun cei dragi, încearcă să nu se lase copleşită de necazurile de zi cu zi. „Am trăit şi bune, şi rele. Copil fiind, am prins cel de-al doilea război mondial. Îmi aduc aminte că stăteam ascunşi pe sub rândurile de vie ca să nu fim văzuţi. Nici pe vremea comuniştilor nu a fost uşor. Au fost nişte oameni tare răi, cel puţin cu omul simplu de la ţară, pe care l-au lăsat sărac lipit. După revoluţie, am primit pământul înapoi ca să avem şi noi ce munci şi ce aduna toamna. Pe atunci, şi puterile noastre erau altele. Dar, de când a murit bărbatul meu, chiar la începutul anului trecut, nimic nu mai e la fel. De atunci, nu mai am cu cine schimba o vorbă. Satul este plin de văduvi. Aproape că nu există casă în care să nu fi murit cineva“, a mai spus bătrâna, cu durere. Dar, din toate greutăţile, bătrâneţea este de departe cel mai crud duşman. „Nimic nu este mai dureros decât bătrâneţea. Dacă ai nevoie de un act de undeva sau dacă vrei să rezolvi o problemă, nu te bagă nimeni în seamă, că te văd neputincios“, a mai spus tanti Leana.
Singurătatea, piatră de moară
Mai încolo, alt văduv se luptă cu singurătatea. Constantin Popa, sau nenea Gicu, cum i se spune în sat, a rămas singur de aproape cinci ani. Gândul că soţia lui nu mai este i se pare cel mai greu de suportat. „Nu mi-am revenit nici acum. Singurătatea mă omoară încet. Cu Rica mea era altfel. Mă bucur că băiatul meu cel mic stă cu mine şi mă ajută, că altfel nu ştiu cum aş putea să rezist“, a spus bătrânul. Cu toate acestea, Nenea Gicu este încrezător şi spune că, indiferent de ce va aduce viitorul, lumea satului nu va dispărea. „Eu cred că se vor întoarce foarte mulţi aici, mai ales atunci când vor începe să se pensioneze. Altă posibilitate nu au. Să fie mulţumiţi că măcar au unde să vină. Alţii ar vrea să se mute la ţară şi nu au unde, de aia se chinuiesc la bloc. Lumea satului nu va dispărea“, a mai spus bătrânul.
Satul îi aşteaptă pe tineri
Printr-un proiect european, sătenii vor beneficia de drumuri asfaltate şi de apă curentă. Poate numai aşa, cei plecaţi la oraş vor fi atraşi să se întoarcă. Familia Păunescu a fost nevoită să revină la casa părintească.
„După ce soţul meu s-a pensionat, pentru că a lucrat ca miner la Motru, nu am avut altă soluţie decât să ne mutăm la ţară“, a spus Ligia Păunescu. Familia reîntoarsă a găsit casa într-o stare destul de proastă, dar nu a renunţat.
„Nici nu vă imaginaţi ce am găsit aici. A fost una dintre cele mai mari provocări ale vieţii noastre să refacem construcţia. Ne-am gândit că trebuie să facem treabă, pentru că nu aveam unde să stăm. Acum suntem foarte mulţumiţi de rezultate“, a mai spus tanti Ligia.