12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalReferendumul are nevoie de 9,15 milioane de voturi

Referendumul are nevoie de 9,15 milioane de voturi

Aproximativ 9.150.000 de cetăţeni cu drept de vot ar trebui să se prezinte la urne pentru ca referendumul privind introducerea votului uninominal majoritar în două tururi pentru alegerea membrilor parlamentului să fie validat.

Votul uninominal majoritar propus de Traian Băsescu face ca partidele să nu mai poată participa la alegerile parlamentare cu liste, candidaţii urmând să îşi aleagă un colegiu pe care doresc să îl reprezinte în legislativ. Parlamentarii ar urma să fie aleşi precum primarii: cel care obţine în colegiul în care candidează jumătate plus unu dintre voturile valabil exprimate devine parlamentar. Conform legii, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

La stabilirea prezenţei la urne sunt luate în calcul, pe lângă voturile valabil exprimate la răspunsul „da“ şi cele la răspunsul „nu“, şi voturile nule. Potrivit legii, sunt considerate nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control a secţiei de votare. Membrii BEC au mai stabilit că buletinul nu va fi considerat nul dacă, deşi ştampila depăşeşte latura pătratului, opţiunea votantului este evidentă.

Uninominalul lui Băsescu – parlamentarii sunt aleşi la fel ca primarii

În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu cumulează această majoritate absolută, primii doi clasaţi, în ordinea voturilor primite, vor participa la al doilea tur de scrutin. Într-un astfel de caz, va fi declarat ales cel care va întruni numărul cel mai mare de voturi.

În prezent, deputaţii şi senatorii se aleg în circumscripţii electorale, pe bază de scrutin pe listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, precum şi pe bază de candidaturi independente.

Actualul mod de scrutin pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de tip proporţional, pe bază de liste, şi are avantajul că asigură reprezentarea în parlament a principalelor partide politice, cu condiţia ca acestea să fie sprijinite de mai mult de cinci la sută dintre cetăţenii cu drept de vot.

Dezavantajul principal al acestui sistem electoral este că populaţia trebuie să voteze liste şi nu persoane, liste care sunt stabilite de partide după criterii mai mult sau mai puţin obiective.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII