8.4 C
Craiova
miercuri, 22 octombrie, 2025
Știri de ultima orăLocalAmenzi de 50.000 de lei de la OJPC

Amenzi de 50.000 de lei de la OJPC

Vâlcea. Oficiul Judeþean pentru Protecþia Consumatorului (OJPC) Vâlcea a aplicat în numai o sãptãmânã amenzi în valoare totalã de 49.200 de lei pentru nereguli descoperite în acþiunile de control efectuate la operatorii economici din judeþ. Potrivit Iuliei Alexandru, inspector-ºef adjunct al OJPC Vâlcea, sãptãmâna trecutã, angajaþii Oficiului au avut de rezolvat 11 reclamaþii, din care douã se refereau la servicii defectuoase, opt la produse nealimentare ºi una la alimente. „Din sesizãrile soluþionate în cursul sãptãmânii, ºapte s-au dovedit a fi întemeiate, produsele reclamate fiind înlocuite cu unele corespunzãtoare“, a afimat Iulia Alexandru.
Au fost controlaþi 49 de agenþi economici, din care la 22 s-au constatat încãlcãri ale legislaþiei privind protecþia consumatorului. „Una dintre abaterile grave sancþionate de OJPC Vâlcea a fost comercializarea produselor cu termen de valabilitate depãºit, în acest sens fiind depistaþi doi agenþi economici cãrora li s-au aplicat amenzi contravenþionale în valoare de 8.000 de lei. Inspectorii prezenþi la faþa locului au dispus ºi mãsuri de oprire definitivã de la comercializare a produselor expirate“, a explicat Iulia Alexandru. Alte abateri sancþionate de inspectorii Oficiului s-au referit la neafiºarea preþurilor ºi a tarifelor practicate, lipsa etichetelor cu elemente de identificare ºi caracterizare privind denumirea produsului, data fabricaþiei, termenul de valabilitate ºi condiþiile de pãstrare, precum ºi denumirea ºi adresa producãtorului sau a importatorului.
Inspectorii OPJC îi sfãtuiesc pe consumatori sã refuze produsele despre care au îndoieli privind calitatea ºi modul de informare prin etichetare. De asemenea, clienþii magazinelor sunt sfãtuiþi sã pãstreze bonurile de casã. În eventualitatea unei reclamaþii este singura dovadã pentru confirmarea cumpãrãrii produsului. Produsele preambalate care prezintã data durabilitãþii minimale modificatã sau depãºitã trebuie refuzate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS