19 C
Craiova
miercuri, 22 octombrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDatornicii pun beţe în roate Termoficării

Datornicii pun beţe în roate Termoficării

Craiovenii din Craioviţa Nouă continuă să fie cap de listă la capitolul cei mai mari datornici către Termoficare. Dacă nu va reuşi să recupereze zece milioane de lei sau să-i obţină dintr-un împrumut bancar, regia nu va putea furniza căldură.

Caloriferele vor fi călduţe, în cel mai fericit caz, începând cu data de 20 octombrie, când Regia Autonomă de Termoficare (RATf) Craiova ar putea da drumul la agentul termic. Termenul ar putea fi decalat până la 1 noiembrie, dacă timp de trei nopţi consecutive nu se vor înregistra temperaturi sub 10 grade Celsius. Conducerea regiei a atenţionat că, dacă nu va fi îndeplinită această cerinţă, nici nu poate fi vorba să dea drumul la căldură.

„Chiar dacă am avea cereri, nu am putea să începem furnizarea agentului termic. În general, asociaţiile de proprietari ne roagă să le dăm cât mai târziu căldură pentru a nu le încărca locatarilor factura la întreţinere“, a declarat Tatian Tudorache, director RATf Craiova.

Cele mai mari probleme cu recuperarea datoriilor sunt la locuinţele din cartierul Craioviţa Nouă, unde încasările înaintează ca melcul. Tudorache a ţinut să precizeze că nu a văzut nici o dovadă de bună-credinţă din partea locatarilor din acea zonă, mai ales că regia se află într-un amplu proces de transformare a centralelor termice în puncte termice.

„Noi încercăm să-i ajutăm şi pe ei nu îi interesează absolut deloc. Au văzut că investim nişte bani în punctele astea, dar nu s-au gândit să ne dea o mână de ajutor şi să ne plătească datoriile“, a menţionat Tudorache.

Regia tatonează piaţa împrumuturilor

Pe de altă parte, regia a primit ultimatum din partea Complexului Energetic să-şi achite restanţele, în caz contrar îşi va putea lua adio de la furnizarea agentului termic. Cum bani de la consumatori nu prea încasează, conducerea regiei a decis să apeleze la un împrumut bancar. În această săptămână, specialiştii regiei vor merge la fiecare bancă pentru a vedea ce dobânzi şi comisioane ar trebui să plătească şi care unitate este avantajoasă.

„Săptămâna viitoare trebuie să ne găsim un partener care să ne dea bani. Nu ne-am gândit încă la suma pe care vrem să o împrumutăm, urmând să vedem întâi cam care este rata pe care ar trebui să o plătim pentru diverse sume. Vă voi spune mai multe în momentul în care vom lua o decizie“, a mai spus şeful RATf Craiova.

Complexul Energetic a cerut să-i fie plătit cât mai repede datoria de 20 de milioane de lei. Tudorache a precizat că 10 milioane de lei îi va primi de la guvern, banii urmând să ajungă însă urgent în conturile Complexului Energetic. Aşa că Termoficării îi mai rămâne să facă rost de 10 milioane de lei până la 1 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII