Terenurile pe care le-au primit ilegal doi dintre consilierii municipali craioveni s-ar putea întoarce în domeniul privat al primăriei dacă membrii legislativului ar avea doar atât curaj cât să respecte legea.
Este vorba de două suprafeţe atribuite prin hotărâri ale consiliului local consilierului PNL Aurel Bojenoiu şi consilierului PD Eugen Iordache printr-un dribling administrativ: propunerea prelungirii sau încheierii de contracte de închiriere a terenurilor pe care există construcţii provizorii. Pe pământurile celor doi nu au existat însă construcţii la data artificiului, dar s-au încheiat direct contracte, ocolindu-se astfel procedurile legale de atribuire a terenurilor. În aceeaşi situaţie se găseşte firma Unic Impex, care a construit un magazin în strada Gheţişoarei, din Craioviţa Nouă. Consilierul democrat Teodor Radu a declarat ieri că va propune Consiliului Local Municipal să revoce hotărârile prin care au fost favorizaţi cei doi consilieri, prin firme ale copiilor. „Rămân la părerea că revocarea acestor hotărâri nu rezolvă lucrurile, aşa cum am mai declarat. Numai că noi, consilierii, trebuie să avem convingerea că am lucrat în spiritul şi litera legii. Avem competenţa de a revoca nişte hotărâri, iar eu voi propune chiar în şedinţa din această lună revocarea lor“, a spus Teodor Radu. El a mai arătat că va solicita şi desfiinţarea autorizaţiilor de construire. În vreme ce consilierii se căznesc să iasă din afacerea penală, artizanii Gheorghe Daici şi Ionel Păpălă, de la Serviciul disciplina în construcţii, sunt cercetaţi penal de Parchet în cazul Bojenoiu şi de Serviciul Investigarea Fraudelor în cazurile Iordache şi Aldea.
Nici în construcţie nu-i doare
Dacă Daici şi Păpălă dau cu subsemnatul prin declaraţiile investigatorilor, neamurile lui Iordache şi Bojenoiu semnează şi ele facturi către constructori. În strada Horia, unde firma Helliconia SRL, aparţinând fiului lui Eugen Iordache, a primit 80 de metri pătraţi, cârciuma se ridică, indiferent cu câte revocări ameninţă colegul de partid Teodor Radu. La fel în strada Dâmboviţa, din cartierul George Enescu, unde firma Ticsim SRL, a fiicei consilierului Bojenoiu, îşi vede liniştită de chioşc, şi în strada Gheţişoarei, unde fiinţează tot nelegal firma Unic Impex SRL.