12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMusica Viva alfresco - II

Musica Viva alfresco – II

Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ va susţine duminică, 23 septembrie, de la ora 18.30, cel de-al doilea concert din seria celor prevăzute a se desfăşura în Piaţa „Mihai Viteazul“.

Şi de această dată, publicul craiovean va putea audia lucrări integrale, dar şi fragmente muzicale reprezentative pentru creaţia compozitorilor W.A. Mozart (Mica serenadă – partea I), A. Alessandrescu (Amurg de toamnă), A. Vivaldi (Concertul în Re major pentru flaut şi orchestră – părţile I şi a III-a, Anotimpurile – Toamna), J.S. Bach (Aria din Suita a III-a pentru orchestră), A. Corelli (Giga şi Badinerie), C. Porumbescu (Balada), B. Bartók (Dansuri româneşti), F. Kreisler (Die schönne Rosmarin şi Liebesleid), J. Strauss (Polca pizzicatto şi Voci de primăvară – Vals), V. Monti (Ceardaş).

Reiterând versiunea interpretativă de succes propusă în cadrul evenimentului concertistic organizat pe 16 septembrie, cea de-a doua serată muzicală oferită craiovenilor le va prilejui iubitorilor muzicii reîntâlnirea cu prestigiosul dirijor Alexandru Iosub şi cu distinşii solişti instrumentişti Victoria Stan (flaut), Aurel Piculeaţă, Simion Petrencu, Octavian Gorun (vioară).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU