22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCaptură de ţigări de contrabandă

Captură de ţigări de contrabandă

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au reţinut ieri, în jurul orei 13.00, în piaţa din cartierul Craioviţa Nouă, două persoane care încercau să vândă o cantitate însemnată de ţigări de contrabandă. Conform reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în urma unor informaţii primite, un echipaj de jandarmi l-a urmărit ieri, în piaţa din Craioviţa Nouă, pe Claudiu Ciocănescu, care vindea ţigări de contrabandă.

După ce tânărul a încheiat tranzacţia, jandarmii au intervenit, însă tânărul a fugit, fiind prins după câteva sute de metri. La controlul corporal au fost găsite asupra lui două seturi de chei de automobil, iar după ce maşinile – o Dacia şi un Cielo – au fost identificate în zona pieţei, în acestea au fost descoperite sute de pachete de ţigări fără timbru fiscal. Gheorghe Ciocănescu, tatăl tânărului, a declarat nu îi cunoaşte pe cei de la care a cumpărat ţigările şi le comercializa pentru a-şi asigura existenţa. „Le-am luat cu 2,8 lei pachetul şi le dădeam cu 2,9 lei comercianţilor din piaţă. Ştiam că nu e legal ce fac, dar nu am avut încotro, pentru că nu avem cu ce trăi“, a explicat Ciocănescu.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 70.000 de lei, a fost ridicată de comisarii Gărzii Financiare Dolj, care, în funcţie de rezultatul cercetărilor, îl pot sancţiona pe comerciant cu amendă între 20.000 şi 100.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII