17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjClopoţelul, confiscat de politicieni

Clopoţelul, confiscat de politicieni


Democraţii şi liberalii gorjeni s-au întrecut în a fi prezenţi în unităţile de învăţământ şi în a face daruri elevilor care au început şcoala, fiind pregătiţi pentru campania electorală.

GORJ. Politicienii gorjeni nu au ratat ocazia de a merge în şcoli o dată cu începerea anului şcolar, pentru a fi prezenţi la festivităţile de deschidere. Indiferent de partid sau funcţia ocupată în administraţie, politicienii au ţinut să fie alături de elevi, în număr mai mare ca niciodată. Cei care au speculat cel mai bine festivităţile de deschidere a anului şcolar au fost democraţii şi liberalii, aceştia oferind daruri consistente copiilor care au auzit pentru prima dată clopoţelul. Reprezentanţii PSD nu au organizat nici o acţiune pentru oferirea de cadouri, dar au fost de faţă în număr mare în şcolile din municipiul Târgu Jiu şi din judeţ, toţi consilierii judeţeni şi locali având sarcini trasate în acest sens. Nimeni nu a ratat ocazia de a se afişa în primele rânduri şi chiar de a ţine discursuri, cu toate că judeţul Gorj se află pe unul dintre locurile codaşe în ceea ce priveşte cheltuirea banilor de la guvern destinaţi lucrărilor de reparaţii şi igienizare.

Operaţiunea „Ghiozdanul“, reloaded

 

Organizaţia Judeţeană Gorj a Partidului Naţional Liberal a ţinut să repete acţiunea de anul trecut şi a oferit ghiozdane elevilor din judeţ. Membrii Biroului Politic al PNL Gorj au participat la deschiderea anului de învăţământ în mai multe comune şi oraşe: Roşia de Amaradia, Dănciuleşti, Runcu, Motru, Bumbeşti Jiu. În municipiul Târgu Jiu s-a optat pentru şcoli şi grădiniţe care nu sunt situate în centrul oraşului şi unde elevii provin din familii fără posibilităţi materiale: Şcoala Generală nr. 5 şi Şcoala Primară Drăgoeni. La nivelul judeţului Gorj, Partidul Naţional Liberal a împărţit elevilor de la clasele primare peste 400 de ghiozdane pline cu rechizite.

Într-un comunicat semnat de preşedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega, se atrage atenţia că ghiozdanele şi rechizitele au fost achiziţionate din cotizaţiile membrilor de partid: „Conducerea PNL Gorj doreşte să sublinieze faptul că toate ghiozdanele şi rechizitele au fost achiziţionate din fondurile formaţiunii provenite din cotizaţiile membrilor de partid. În ciuda acuzaţiilor nefondate aduse anul trecut în urma aceleiaşi acţiuni, PNL Gorj anunţă că va continua tradiţia începută în urmă cu trei ani, pentru că elevii săraci sunt mai importanţi decât imaginaţia fantezistă a celor care ne-au acuzat“, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de liderul PNL Gorj. Acţiunea „Ghiozdanul“ derulată de PNL anul trecut face obiectul unei anchete penale a DNA, fiind vizat modul în care au fost colectaţi banii pentru achiziţionarea rechizitelor.

 

Democraţii nu s-au lăsat mai prejos

 

Nici membrii Partidului Democrat Gorj nu au vrut să fie mai prejos decât liberalii şi au organizat la rândul lor o acţiune „Ghiozdanul“. Democraţii au împărţit peste 600 de pachete pentru bobocii de clasa I, pachete care conţin rechizite şi cele necesare pentru şcoală. Potrivit preşedintelui PD Gorj, Ionel Manţog, nu este pentru prima dată când democraţii le oferă daruri copiilor, la început de an şcolar. Acţiunea derulată ieri a vizat şcolarii din municipiile Motru şi Târgu Jiu. La Şcoala Generală nr. 11 din Târgu Jiu, membrii Organizaţiei Judeţene a PD au oferit 80 de pachete pentru toţi elevii care au trecut ieri pentru prima oară pragul şcolii. Aici s-a desfăşurat de altfel cea mai importantă parte a acţiunii „Ghiozdanul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS