Acasă Local Extinderea Parcului Industrial - legală, dar puţin probabilă

Extinderea Parcului Industrial – legală, dar puţin probabilă

-

Extinderea Parcului Industrial din Craiova dorită de mai-marii consiliului judeţean ar putea avea ani buni de aşteptat. Deşi prefectul Silviu Dumitru a declarat ieri că acele două hotărâri prin care CJ menţine solicitarea de 95 de hectare de teren de la staţiunea de cercetare Şimnic sunt legale, şansele ca acestea să fie puse în practică în curând sunt aproape nule. Dumitru a declarat că mai întâi va fi rezolvată problema retrocedărilor de teren către locuitorii din Gherceşti, care revendică teren la staţiune, apoi va fi stabilită suprafaţa de teren rămasă pentru cercetare la staţiune şi în cele din urmă va fi decis unde şi cât va primi Parcul Industrial din Craiova pentru extindere. „Trebuie să ştiu despre fondul din jurul oraşului, ce ne rămâne, unde… Nu trebuie neapărat să primească teren acolo, asta a fost o idee lansată de consiliul judeţean. Putem să extindem cu 40 de hectare acolo şi cu alte 40-50 în altă parte“, a precizat Dumitru.

Autorităţile judeţene au cerut în luna aprilie în numele Parcului Industrial, societate subordonată CJ, 86,36 hectare pentru extinderea Parcului Industrial de la Agenţia Domeniilor Statului şi alte peste opt hectare de la Jandarmerie. Hotărârile CJ au fost declarate nelegale de fostul prefect Nicolae Giugea după două luni de la aprobarea lor de plenul CJ. Prefectul a motivat la momentul respectiv referatul de nelegalitate prin faptul că terenurile cerute de CJ sunt revendicate şi de locuitorii din Gherceşti, aproximativ 550 de hectare de la staţiune fiind în litigiu.

Seminţele şi investitorii, pe acelaşi plan

Prefectul Dumitru a declarat că extinderea Parcului Industrial craiovean şi păstrarea terenurilor pentru cercetare sunt la fel de importante. „Şi Parcul Industrial ne atrage investitori, şi staţiunea e necesară pentru că ne asigură cantitatea de sămânţă de provenienţă românească necesară pentru că solul nostru nu suportă englezisme“, a spus prefectul.

Mai multe companii de renume mondial precum Motorola sau Panasonic au anunţat conducerea SC Parc Industrial că sunt interesate de închirierea unor terenuri şi clădiri pentru producţie. Şefii de la Parcul Industrial au estimat că, dacă terenurile dorite din jurul actualului Parc vor ajunge în posesia CJ, investiţiile făcute aici ar putea atinge 300 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

Bogdan Pîncu vine astăzi la „Repriza de Sud“

Bogdan Pîncu, directorul CSJ Ştiinţa U Craiova şi totodată team managerul Centrului de Copii şi Juniori al Universităţii Craiova, vine astăzi în...