10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAgent lovit de un scuterist

Agent lovit de un scuterist

Un poliţist craiovean, care se afla în concediu de odihnă, a fost grav accidentat, fiind lovit de un scuterist neatent.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 24.00, pe raza comunei Ostroveni, Alexandru T., de 16 ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un moped, l-a accidentat grav pe Mirel Florea, de 33 de ani. Victima, agent în cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, în momentul impactului, se afla lângă automobilul personal care era staţionat regulamentar pe marginea drumului.

„Din primele verificări s-a stabilit că motoscuterul condus de tânăr era neînmatriculat. Accidentul, soldat cu un rănit grav, s-a produs din cauza lipsei de experienţă şi neatenţiei în conducere“, a precizat subcomisar Maria Vasile, purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj. Agentul de poliţie a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, fiind internat în comă de gradul I, cu traumatism craniocerebral acut.

Victima a fost transferată la Clinica de Terapie Intensivă din cadrul spitalului craiovean, sub supraveghere medicală. Poliţistul a ieşit ieri din comă, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat. Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS