27.8 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalMotociclist spulberat pe bulevardul Republicii

Motociclist spulberat pe bulevardul Republicii

VÂLCEA. Un motociclist a ajuns luni după-amiază la spital grav rănit după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie în Râmnicu Vâlcea. Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, incidentul s-a petrecut din vina conducătorului motocicletei. Constantin B, de 23 de ani, din comuna Păuşeşti-Măglaşi, în timp ce conducea o motocicletă Honda, înmatriculată în Bulgaria, pe bulevardul Republicii din Râmnicu Vâlcea, din direcţia Est către Vest, la intersecţia cu strada Crinilor, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu un Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie, condus regulamentar de Sebastian F., de 28 de ani. Şoferul autoturismului, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, în faţa motociclistului, efectuase virajul la stânga, pe strada Crinilor. În urma impactului, motociclistul a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul fractură  transversală umăr drept, fractură coasta 11, contuzie la ambii genunchi. Poliţiştii prezenţi la locul accidentului au stabilit că şoferul purta centura de siguranţă, iar motociclistul casca de protecţie. Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice de sânge, fiind testaţi şi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU