16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Vinovată sau nu?

Autorităţile Medicale din Mehedinţi au deschis o anchetă în cazul asistentei de la Serviciul de Ambulanţă din Strehaia. Aceasta este acuzată de mai multe persoane că nu ar fi intervenit să acorde primul ajutor unor accidentaţi care au murit după zeci de minute de resuscitare efectuată de alţi medici sosiţi la faţa locului.
Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Mehediţi s-a sesizat şi au început audierile unor martori şi cadre medicale.
„Ne-am autosesizat şi am deschis o anchetă. Dacă asistenta va fi găsită vinovată va răspunde în faţa legii“, a declarat Stela Firu, directoarea ASP Mehedinţi.
Şefii asistentei nici nu vor să audă de o intervenţie defectuoasă şi încearcă să-i ia apărarea acesteia.
„Asistenta a procedat bine, chiar dacă unul dintre medicii noştri a încercat resuscitarea unuia dintre pacienţi, care era în moarte clinică. Asistenta de la Strehaia nu putea aştepta prea mult să-i pună viaţa în pericol şi băiatului cu mâna smulsă din umăr. Cei care o acuză pe asistenta de la Strehaia sunt oameni răi care umblă numai cu zvonuri şi nici nu cred că aceasta minţit-o pe doctoriţa Bratiloveanu, spunând că nu a văzut victimele. Cred că s-a pierdut în faţa dificultăţii cazului sau s-a referit la pacienţii găsiţi în viaţă, nu la cei morţi“, a declarat  Aurora Grămescu, directoarea medicală a SJA Mehedinţi

Poliţiştii nu au deschis nici o anchetă

Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi au spus că nu au deschis nici o anchetă. Comisarul şef al IPJ Mehedinţi, Nicolescu, a spus: „Dacă doriţi un punct de vedere oficial depuneţi o cerere scrisă şi, în termen de 24 de ore, veţi primi un răspuns oficial“.
Vicepreşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR) a aflat de cele întâmplate şi o va audia pe asistenta incriminată, motivând că nu aşa se intervine în caz de urgenţă.
„Există un protocol în ceea ce priveşte modul de intervenţie al asistentelor. Mai întâi se acordă primul ajutor cazurilor grave, stop cardio-respirator, şi după aceea cazurile uşoare, mâini rupte, braţe smulse etc. O vom chema la audieri pe asistenta de la Strehaia şi va răspunde legal dacă va fi găsită vinovată“, a declarat Ion Ţuţurigă, vicepreşedinte OAMMR Mehedinţi.
Procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Drobeta Turnu Severin au aflat despre caz şi au încercat să dea o soluţie legală de începere a unei acţiuni judecătoreşti sau nu, dar pentru că dosarul care ar fi trebuit întocmit de poliţişti nu a fost făcut, nu au luat nici o măsură legală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII