Acasă Local Dolj Inspectorii ASP Dolj văd doar ce le convine

Inspectorii ASP Dolj văd doar ce le convine

-

http:http://www.youtube.com/watch?v=aJlVMs3lOt0
http:http://www.youtube.com/watch?v=2DZkJs1yidU

În ştrandurile din Craiova domneşte curăţenia, aceasta este concluzia la care au ajuns specialiştii, după un control fulger. Singura deficienţă găsită a fost calitatea apei din bazin, care nu îndeplinea toate condiţiile cerute de lege. În rest, ştrandurile ruşinii reprezintă un motiv de laudă pentru inspectorii sanitari, care n-au fost capabili să închidă nici o unitate de profil.

După mai bine de trei săptămâni de când GdS v-a prezentat situaţia deplorabilă a celor mai multe ştranduri din Craiova, organele abilitate să dea sancţiuni se învârtesc în jurul cozii, nefiind capabile să adopte măsuri drastice. Mizeria şi lipsa de interes, întâlnite în trei sferturi din ştranduri, nu au fost sancţionate corespunzător de inspectorii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Dolj, care au dovedit, încă o dată, că nu fac altceva decât să consume degeaba banii publici.

Deşi GdS a prezentat majoritatea problemelor întâlnite pe teren, în urma controlului realizat de inspectori, chiar a doua zi după apariţia articolului, singurele deficienţe întâlnite au vizat calitatea apei. Specialiştii s-au rezumat doar la aplicat sancţiuni, deşi ar fi putut foarte uşor să suspende activitatea ştrandurilor, deoarece apa nu corespundea din punct de vedere chimic şi microbian. În această situaţie, persoanele care intrau în bazin se puteau expune cu uşurinţă unor boli infecţioase transmise atât prin apa contaminată, cât şi prin contactul direct cu suprafeţele: pereţii piscinei, grătarul de la duş, şezlonguri.

Sancţiuni de 800 de lei pentru apa murdară

Pentru a dovedi că se face totuşi ceva, inspectorii sanitari au aplicat amenzi, între 800 de lei şi 2,4 mii de lei, patronilor de la ştrandurile: Hanul Doctorului, Zeus, Işalniţa şi Roma. Cam cu atâta au scăpat unităţile amintite, inspectorii constatând în rest că totul este ca la carte, ştrandurile sclipind de curăţenie.

În plus, deşi ar trebui să aibă grijă în primul rând de sănătatea craiovenilor, inspectorii le-au ţinut partea patronilor de ştranduri, justificând mizeria întâlnită de reporterii GdS, prin lipsa de civilizaţie a unora dintre clienţi.

„Ţine de bunul-simţ al fiecăruia. Dacă sunt oameni care vin şi aruncă hârtiile pe jos şi mucurile de ţigări n-ai ce să le faci„, a menţionat dr. Emilia Cornea, inspectoare sanitară, la ASP Dolj. Totuşi, în cadrul controalelor viitoare, reprezentanta ASP Dolj ar putea să le sugereze patronilor să-şi mărească echipa de curăţenie, astfel restul craiovenilor „cuviincioşi„ n-ar mai trebui să suporte mizeria de la ştranduri.

Ştrandul Zeus funcţionează nestingherit

La început de săptămână, ieri, ştrandul Zeus funcţiona bine mersi, deşi, potrivit dr. Emiliei Cornea, acesta nu avea autorizaţie. Deşi situaţia e veche de câţiva ani, anual inspectorii sanitari dau o fugă până la ştrand şi, cum nu-l găsesc pe patron, lasă o înştiinţare şi o amendă. Aşa se face că, deşi fără autorizaţie, ştrandul Zeus îşi desfăşoară activitatea nestingherit. Deşi în interiorul ştrandului era curăţenie, grupurile sanitare situate la câţiva metri în afara acestuia arătau deplorabil. Clienţii care ar fi vrut să le folosească se gândeau de două ori înainte să intre în cele două WC-uri, devenite adevărate focare de infecţie. Administratorul unităţii a ţinut totuţi să precizeze că, de fapt, autorizaţia de funcţionare există, însă patronul nu a ajuns cu ea la ASP Dolj.

OJPC Dolj spune pas

Chiar dacă n-au constatat mari deficienţe, inspectorii ASP Dolj au promis că vor continua acţiunile în „forţă„, pentru a taxa orice deficienţă care ar putea apărea. Cum totul este bine şi frumos, în opinia inspectorilor sanitari, ne-am gândit să ne orientăm spre Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Dolj, poate această instituţie va reuşi să penalizeze neregulile întâlnite. Potrivit directorului OJPC Dolj, Gheorghe Marinescu, şi specialiştii instituţiei pe care o conduce au realizat câteva acţiuni la ştranduri. De închis aceste unităţi nici nu poate fi vorba, pentru că inspectorii au dat dovadă de indulgenţă, mai ales că patronii ştrandurilor ar fi început deja să se organizeze, după cum a explicat Marinescu.

„Nu am acum datele la mine, dar am aplicat ceva sancţiuni. Mâine trimit toate datele în Capitală şi pot să vi le dau atunci. Nu am închis nici unul dintre ştranduri, pentru că patronii au înţeles şi au început să-şi remedieze din deficienţe„, a declarat Marinescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

5 COMENTARII