Teatrul Academic de Operă şi Balet Kiev prezintă, în premieră la Craiova, baletul în patru acte „Lacul Lebedelor“. Anna Doroch, Maxim Tchepik, Denis Nedak, Oleg Timoshenko, Ivanna Verba, Viktor Sobolev, lebedele mici: Youlia Choumak, Maria Soboleva, Natalia Kostogryz, Svetlana Mikleaeva, dar şi Elena Boiarko, Youlla Trandassir, Constantin Vinovoi vor da viaţă personajelor lui Ceaikovski într-o evoluţie de excepţie.
„Lacul Lebedelor“, baletul în patru acte care a cucerit publicul cu fiecare reprezentaţie, în interpretarea de excepţie a Teatrului Academic de Operă şi Balet Kiev, se va juca marţi, 17 iulie, de la ora 20.00, pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini“. Distribuţia spectacolului îi include pe: Anna Duroch (Odetta), Maxime Tchepik (Prinţul Siegfried), Denis Nedak (Baronul Robart), Oleg Timoshenko (Bufonul), Victor Sobolev (Wolfgang), Ivanna Verba (Prinţesa). Rolul lebedelor mici va fi interpretat de: Youlia Choumak, Maria Soboleva, Svetlana Mikleaeva, Natalia Kostogryz. În „Pas de trois“ vor evolua Elena Boiarko, Youlia Trandassir şi Constantin Vinovoi. Oltenii vor avea ocazia să-l descopere pe Ceaikovski simfonizând muzica baletului, aceasta devenind din fundal sonor pentru acţiunea de pe scenă componenta esenţială a spectacolului. Binele va anula maleficul, transformând lebăda în fata cea frumoasă şi expresivă, aparent fragilă. Eleganţă în mişcări, prezenţă scenică, interpretare excepţională sunt atributele pe care spectacolul „Lacul Lebedelor“ al Teatrului Academic de Operă şi Balet Kiev le-a smuls din partea criticilor de artă, căci spectacolul s-a mai jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe cea a Teatrului Naţional din Timişoara, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, la Cluj, Braşov, Satu Mare, Alba Iulia, Oradea.
Un balet în patru acte
„Ghidul de balet“ al Editurii Muzicale din 1973 prezintă în paginile sale şi povestea din „Lacul Lebedelor“, baletul în patru acte al lui Ceaikovki. Spectacolul debutează în actul întâi cu un prolog, care povesteşte despre o tânără prinţesă care a fost transformată de un geniu rău în lebădă. În grădina castelului unei Principese are loc o petrecere dată în cinstea fiului ei, Siegfried, care îşi aniversează împlinirea majoratului. El petrece înconjurat de prieteni (de remarcat un amplu Pas de trois). În mijlocul petrecerii apare Principesa, anunţându-şi fiul că a sosit timpul să se hotărască pentru căsătorie. În acest scop, a fost organizat pentru seara următoare un mare bal, la care îi vor fi prezentate mai multe fete, pentru a-şi alege o logodnică. Petrecerea continuă după plecarea Principesei, cu dansuri de ansamblu, cu glumele şi giumbuşlucurile bufonului, urmărite cu indulgenţă de bătrânul Dascăl al Prinţului. Apoi, într-un târziu, oaspeţii intră în castel. Siegfried rămâne în urma lor. Doreşte să fie singur, cu gândurile sale, în care parcă s-a strecurat o nelinişte. În timp ce Dascălul şi Bufonul îl urmează, Prinţul se îndreaptă îngândurat spre malul lacului din parcul castelului, de unde se văd în zare ruinele misterioase ale unui vechi palat. Şirul gândurilor îi este însă întrerupt de apariţia unui stol de lebede, care trec în zbor, poposind pe malul celălalt, lângă ruine. Dornic să le vâneze, în ciuda rugăminţilor Dascălului şi Bufonului de a-l însoţi, Prinţul ia arbaleta şi aleargă singur în pădure. În acest final, minunata temă a lebedelor răsună cu toată amploarea ei romantică, asemenea unui laitmotiv. Acţiunea se reia în cel de-al doilea act. Pe malul celălalt al lacului, ruinele se oglindesc sumbre în apa tăcută. Pe oglinda lacului apar una câte una lebedele albe, plutind. Ajunse la mal, ele se transformă în fete care dansează uşor. Siegfried, care urmărise lebedele, în momentul în care voia să ţintească pe cea mai frumoasă, rămâne uimit de transformarea lor miraculoasă. Puţin înspăimântate la început, lebedele îl înconjoară, iar cea mai frumoasă dintre ele, Odette, îi destăinuie taina lor. Geniul rău, Rotbart, le-a prefăcut în lebede, şi numai în acest loc singuratic, noaptea, ele pot recăpăta, pentru câteva clipe, chip omenesc. Siegfried este hotărât să lupte pentru nimicirea lui Rotbart, dar Odette îl previne că nu prin luptă se poate dezlega blestemul. Vraja nu va fi risipită decât de dragostea fără margini a unui tânăr care nu a jurat încă niciodată credinţă şi iubire cuiva. Frumuseţea Odettei, tristeţea ce-i umbreşte privirile îl cuceresc pe Siegfried, care îi mărturiseşte dragostea sa, invitând-o la balul de a doua zi, pentru a o prezenta drept logodnica sa. Înflăcărat, el rosteşte mult aşteptatul jurământ. Odette îi spune că nu va putea apărea printre oameni până ce vraja nu se va risipi, căci altfel şi-ar atrage răzbunarea lui Rotbart, care prin viclenie l-ar face pe Siegfried să-şi calce jurământul, pricinuind moartea lebedelor. În lumina alburie a zorilor, cei doi tineri se despart cu greu. Din umbră, Rotbart a urmărit convorbirea lui Siegfried cu Odette. Furios, el apare, alungându-l pe Prinţ şi transfomând fetele în lebede. Dar Siegfried pleacă, hotărât să sfărâme farmecele acestui duh al întunericului, pentru a-şi salva logodnicul.
Iubirea va învinge
În cel de-al treilea act, oaspeţii sosesc în marea sală a palatului Principesei, la balul la care vor fi prezentate fetele dintre care Siegfried îşi va alege logodnica. Oaspeţii se prind într-un tumultuos dans spaniol, apoi într-o veselă tarantelă napolitană, într-o mazurcă poloneză şi, în sfârşit, într-un ceardaş. Urmează, în legănarea unui vals, prezentarea fetelor. Cu gândul la Odette, Siegfried le priveşte indiferent şi, când i se propune să aleagă, nu se poate hotărî. Apare deodată un nou oaspete, un cavaler sumbru, care însoţeşte o tânără îmbrăcată în negru.
Aceasta, deşi are trăsăturile Odettei, nu este decât sora lui Rotbart, Odille. Geniul rău îi porunceşte să-l cucerească pe Siegfried, determinându-l să-şi calce jurământul dat. Într-un mare Pas de deux, Odille îl învăluie în farmecele sale, convingându-l că este frumoasa lebădă de care el s-a îndrăgostit. Crezând în această aparenţă, Siegfried o prezintă pe Odille mamei sale, ca aleasa inimii şi viitoarea logodnică. Fără să vrea, el şi-a călcat jurământul. Rotbart, într-o pornire de răutate, îi dezvăluie adevărul, mărturisind că aceasta este sora sa şi arătându-i în depărtare imaginea Odettei, care acum va trebui să moară. Gonind nebuneşte prin pădure, Siegfried ajunge la malul lacului, căutând-o pe Odette. El mărturiseşte cu disperare că a fost înşelat, că iubirea sa a rămas la fel de curată. Dar, o dată jurământul călcat, nimic nu se mai poate îndrepta. Şi totuşi, în faţa puternicei lor iubiri, vraja se destramă, geniul rău este mistuit de întunericul nopţii. Parcă printr-o minune, asupra lacului începe să se răspândească lumina blândă a dimineţii. Primele raze de soare aruncă scântei de aur peste cei doi tineri, care prin iubire şi-au cucerit fericirea. O fericire care vorbeşte în pas de dans, dar şi o iubire care se naşte şi se dezvoltă pe muzica lui Ceaikovski.
Ceaikovski a contribuit la emanciparea creaţiei muzicale ruseşti
În perioada în care „grupul celor cinci“ – Mily Balakirev, Alexandr Borodin, Modest Mussorgski, Nicolai Rimski-Korsakov şi Cezar Kiui – îşi afirma la St. Petersburg poziţia estetică înnoitoare în problemele legate de dezvoltarea şcolii naţionale ruse, la Moscova îşi începe activitatea un tânăr compozitor care, mergând pe alte căi, a contribuit în mare măsură la emanciparea creaţiei muzicale ruseşti. Acest tânăr, crescut la Conservatorul din St. Petersburg sub îndrumările lui Anton Rubinstein şi Nikolai Zaremba, era Piotr Ilici Ceaikovski.
Creaţiile sale i-au consolidat o bună reputaţie, atrăgându-i admiraţia publicului de pretutindeni şi numeroase onoruri, printre care alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Franceze şi decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii din Cambridge.
Din creaţia sa amintim: Simfonia „Manfred“, uverturi-fantezii („Romeo şi Julieta“, „Hamlet“), concerte intrumentale (pentru pian, vioară şi Variaţiunile rococo pentru violoncel), lucrări de operă ( „Evgheni Oneghin“, „Dama de pică“), de balet („Lacul lebedelor“, „Frumoasa din pădurea adormită“, „Spărgătorul de nuci“), muzică de cameră.
„Lacul Lebedelor“, baletul clasic
Premiera mondială a spectacolului „Lacul lebedelor“ a avut loc în anul 1877, la Teatrul Mare din Moscova, acesta fiind primul balet scris de Ceaikovski, care a compus muzica pentru basmul scris de fraţii Grimm, la cererea lui Nikolai Rubinstein. La Teatrul Academic de Operă şi Balet din Kiev, acest spectacol a fost inclus în repertoriu încă din 1860, însă baletul profesionist l-a preluat din 1926.
