9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea a luat 12 medalii la Olimpiada de Matematică

Vâlcea a luat 12 medalii la Olimpiada de Matematică

Judeţul Vâlcea a găzduit săptămâna trecută, la Şcoala „Take Ionescu“, Olimpiada Naţională de Matematică pentru clasele a V-a şi a VI-a. La concurs au participat peste 200 de elevi şi cadre didactice din întreaga ţară. La clasa a V-a au participat 93 de elevi, iar premiile au fost acordate în urma punctajelor obţinute: Omer Cerrahoglu, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu“ Baia Mare, a obţinut premiul I, respectiv Medalia de Aur, cu 28 de puncte; Răzvan Vulpe – premiul II şi Medalia de Aur, Şcoala cu clasele I – VIII „Tudor Vladimirescu“ Drăgăşani; Adrian Custură – premiul III şi Medalia de Aur, Şcoala cu clasele I – VIII nr. 3 Slobozia; Diana Dodiţă – premiul III şi Medalia de Aur, Şcoala cu clasele I – VIII nr. 2 Piatra Neamţ; Valeriu Iocşa – premiul III şi Medalia de Aur, Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara; Ana Eliza Casapopol – menţiune şi Medalia de Aur, Şcoala cu clasele I – VIII „George Topârceanu“ Mioveni; Andrada Şerban – menţiune şi Medalia de Aur, Şcoala cu clasele I – VIII nr. 3 Corabia. S-au mai acordat 17 medalii de argint, 23 de bronz şi 19 menţiuni. Elevii vâlceni au ocupat locurile 10 şi 11 prin Cristina Postea – menţiune şi Medalia de Argint şi Lucian Lazăr – menţiune şi Medalia de Argint, ambii de la Şcoala „Take Ionescu“. Tot pe podium, dar cu medalii de argint, s-au clasat şi Radu Palmau de la Şcoala „Nicolae Bălcescu“ Drăgăşani şi Laurean Saraolu, Şcoala nr. 2 Râmnicu Vâlcea. La clasa a VI-a, concursul a fost dominat de elevii vâlceni, care au obţinut şapte medalii. Iulia Duţă, de la Şcoala „Take Ionescu“, şi Cătălina Roşu, Şcoala „Tudor Vladimirescu“ Drăgăşani, au obţinut medalii de argint, Sorina Smeureanu, Andrei Barba, Ioana Tudoroiu şi Oancea Radu, Şcoala „Take Ionescu“ Râmnicu Vâlcea, şi Mircea Popescu, Şcoala „Nicolae Bălcescu“ Drăgăşani, au luat medalii de bronz. „Pentru ediţia viitoare, elevii vâlceni vor avea la dispoziţie şase locuri pentru clasa a V-a şi opt locuri pentru clasa a VI-a, datorită rezultatelor de excepţie obţinute la această olimpiadă“, a declarat Florin Smeureanu, inspector de matematică din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Liceul Teoretic „Matei Basarab“, iar premierea a fost făcută de Adrian Troie, inspector MECT, ajutat de Dorina Bogdan, inspector MECT, Mihai Băluna şi Mircea Fianu, inspectori ISMB, Gheorghe Ciucă, consilier MECT, precum şi de Mihai Moldoveanu şi Gabriela Ene, inspectori la ISJ Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS