11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInfracţiunile de corupţie, în creştere

Infracţiunile de corupţie, în creştere

Poliţiştii gorjeni au constatat în luna mai 444 de infracţiuni, din care 124 de abateri de natură economico-financiară, 189 de natură judiciară. De asemenea au fost întocmite 136 de dosare pentru fapte de corupţie.

Corupţia şi traficul de influenţă le-au dat bătăi de cap poliţiştilor gorjeni în luna mai. Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor au descoperit 124 de infracţiuni în această lună. Din cele 444 de abateri înregistrate, 29 sunt infracţiuni de înşelăciune, cu 25 mai multe faţă de anul trecut, 52 de infracţiuni de fals şi 30 de infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, inspector Daniel Tică, maniera de abordare a criminalităţii din sfera corupţiei a constat în direcţionarea eforturilor cadrelor Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, fiind întocmite şapte dosare penale, din care patru pentru luare de mită, două pentru trafic de influenţă.

Şapte dosare la DNA

Şapte dosare au fost trimise procurorilor DNA. „Cele şapte dosare au fost declinate pentru continuarea cercetărilor Departamentului Naţional Anticorupţie sau Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Dosarele urmează să fie cercetate şi finalizate de procurorii DNA sau de cei de la Parchetul judeţean şi, în funcţie de rezultatele anchetelor, cei în cauză urmează să fie trimişi în judecată“, a afirmat Daniel Tică.
Infracţiunile judiciare au crescut, înregistrându-se 55 de infracţiuni de loviri sau alte violenţe ori ameninţare. „Furturile se menţin la acelaşi nivel, de 96, ca şi în luna mai 2006. Comparativ cu luna mai a anului trecut, în acest an avem un trend descendent la infracţiunile de furt din locuinţă din mediul urban. Poliţiştii au continuat activitatea de identificare a autorilor în cauzele în care aceştia erau iniţial necunoscuţi“, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Prezenţa patrulelor mobile şi pedestre în stradă a făcut ca în această perioadă să nu fie săvârşite furturi de autoturisme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS