14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjHoraţiu Gorun negociază cu PLD

Horaţiu Gorun negociază cu PLD

Fostul lider al tinerilor liberali din Gorj, Horaţiu Gorun, îşi negociază intrarea în PLD, după ce a fost exclus din PNL. Dan Ilie Morega a declarat că Horaţiu Gorun s-ar afla la originea înregistrării din care a rezultat dosarul „Bani pentru partid“.

Fostul preşedinte al TNL Gorj, Horaţiu Gorun, a demarat negocierile pentru a se înscrie în organizaţia judeţeană a PLD. Acesta a discutat de mai multe ori cu liderul PLD Gorj, deputatul Ion Stoica, şi a fost văzut în compania acestuia la sediul partidului. Surse din PLD au precizat că liberalul exclus din PNL în această săptămână, pe motiv că ar fi autorul înregistrării unei şedinţe de Birou Politic în urma căreia a rezultat un dosar penal pentru Dan Ilie Morega, nu va sosi singur la partidul condus de deputatul Stoica. El va mai aduce câţiva penelişti. Contactat pentru un punct de vedere, Horaţiu Gorun nu a negat faptul că a negociat intrarea în PLD, precizând că se va hotărî într-o săptămână ce decizie va lua. Gorun nu a exclus însă nici varianta de a se întoarce în PNL, în condiţiile în care nu va mai fi preşedinte Dan Ilie Morega, lucru însă puţin probabil.

Nemulţumiţi

Alături de Horaţiu Gorun, din PNL a mai fost exclus şi Eduard Lădaru, liderul studenţilor liberali, motivul fiind acelaşi. Din punct de vedere statutar, Horaţiu Gorun este exclus definitiv din PNL, însă Eduard Lădaru figurează încă în partid, pentru liderul studenţilor Biroul Politic neputând decât să facă o propunere Delegaţiei Permanente. Acesta este singurul for care poate decide, prin vot, excluderea lui Lădaru, care a fost ales în fruntea organizaţiei de studenţi, Gorun fiind simplu membru. Cu o zi înainte de excludere, Horaţiu Gorun l-a atacat dur într-o scrisoare pe Dan Ilie Morega, cerându-i demisia din fruntea partidului şi solicitându-i să-şi asume rezultatele referendumului din 19 mai. O poziţie asemănătoare a avut şi alt liberal, Radu Coiculescu, încă membru al filialei judeţene. În cadrul unei şedinţe de Birou Politic, Coiculescu a cerut, de asemenea, demisia lui Dan Ilie Morega.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS