3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGrindină cât oul de porumbel

Grindină cât oul de porumbel

Furia naturii a făcut ravagii în Mehedinţi. În numai zece minute, trei localităţi au fost acoperite de un strat gros de zece centimetri de gheaţă.
Comuna Şimian, localitatea Balota şi satul Zegaia au fost cele mai afectate, fiind lovite de grindină de dimensiunea oului de porubel, şi chiar mai mare. Gheaţa a distrus toate culturile oamenilor, dar cea mai mare pagubă a fost înregistrată la viile şi pomii fructifieri din zonă.
„ Am 70 de ani, dar aşa ceva nu am mai văzut. În zece minute, toată via a fost pusă la pământ. Totul a fost acoperit cu gheaţă, iar apa ne-a intrat în case şi în curţi“, a declarat Nicolae Simion, localnic din Şimian.
Furtuna s-a declanşat din senin, iar localnicii au fost luaţi prin surprindere. „A început să plouă cu stropi mari şi deşi, dar imediat stropii s-au transformat în pietre de gheaţă. Pomii au fost rupţi, iar fructele au fost doborâte. Să nu mai vorbim de munca noastră din grădină şi de grâul şi porumbul de la câmp. Am muncit degeaba în acest an“, a declarat Ana Iosif, din Zegaia.
Din cauza precipitaţiilor  abundente, canalele de scurgere s-au colmatat şi nu au mai făcut faţă, iar mai multe beciuri şi gospodării au fost inundate. Vântul, ploaia şi grindina au lăsat în beznă, pentru câteva zeci de minute, mai multe sate.  Meteorologii anunţă şi în zilele următoare ploi torenţiale şi descărcări electrice în Mehedinţi. ISU Drobeta avertizează mai multe localităţi de pericolul unor inundaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU