14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjElectoratul din Cerna Sat - izolat de lume

Electoratul din Cerna Sat – izolat de lume

Locuitorii din Cerna Sat, comuna Padeş, judeţul Gorj, vor participa la referendum într-o discreţie totală, membrii secţiei numărul 237 fiind nevoiţi să se deplaseze câţiva kilometri până la cea mai apropiată locaţie, unde este disponibil telefonul.

Preşedintele şi membrii Secţiei numărul 237 din Cerna Sat, comuna gorjeană Padeş, vor avea o zi extrem de grea la referendum. Din cauza reliefului muntos, în zonă nu există semnal pentru reţelele de telefonie mobilă şi nu poate fi instalat nici un post telefonic fix, transmisiile de date prin staţii radio fiind, de asemenea, imposibil de realizat. Secţia funcţionează în incinta şcolii din localitate, pe listele permanente fiind înscrise 97 de persoane. Potrivit autorităţilor judeţului, la Cerna Sat este amplasată secţia cu cei mai puţini votanţi din Gorj. Una dintre problemele majore cu care se vor confrunta cei desemnaţi să vegheze la buna organizare a referendumului şi a procesului de votare în special va fi legată de modul de transmitere a datelor. Întrucât tehnic este imposibil, preşedintele secţiei are la dispoziţie un autoturism cu ajutorul căruia se va deplasa la cea mai apropiată locaţie, de unde va putea să comunice cu Biroul electoral de circumscripţie numărul 20 Gorj.

Şapte secţii speciale

Pentru că au mai existat locaţii unde sunt probleme cu reţeaua de telefonie, reprezentanţii prefecturii au luat hotărârea de a dota cu staţii de emisie-recepţie câteva secţii. Este vorba de cele amplasate în localităţile Ciuperceni, Şcoala Generală Vârtopu (secţia 175), Brătuia, Dăneşti (secţia 192), Prigoria (secţia 249), Stănceşti, Muşeteşti (secţia 229). Aici nu există posibilitatea de a instala telefonie fixă. Alte două staţii portabile de emisie-recepţie se vor afla în dotarea Biroului electoral de circumscripţie numărul 20 din incinta prefecturii. Aparatura a fost oferită de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. În judeţ există 306 secţii de votare, pe listele permanente fiind înscrişi 302.871 de alegători. Cei mai mulţi dintre aceştia se află la Târgu Jiu, unde sunt deschise 57 de secţii de votare. În tot judeţul există şi şapte secţii speciale, după cum urmează: trei în spitalul judeţean, respectiv la policlinică, în clădirea din strada Tudor Vladimirescu şi la pasarelă, iar în judeţ, la spitalele din Dobriţa şi Suseni, precum şi la Spitalul din Bumbeşti Jiu şi la unitatea de jandarmi din aceeaşi localitate.

Telefoane noi

Subprefectul de Gorj, Constantin Dumitrescu, a declarat că la prefectură a mai fost adus un generator de energie electrică, pentru a fi pus în funcţiune în cazul unei pene de curent.
De asemenea, pentru a evita eventualele disfuncţionalităţi, 296 de secţii au fost dotate cu aparate telefonice fixe noi: „Un telefon costă 25 de lei şi va fi folosit şi la celelalte alegeri. Vor rămâne în dotarea unităţilor respective. În ceea ce priveşte hrana pentru membrii secţiilor de votare, noi am alocat suma de 7 lei pentru fiecare persoană, inclusiv pentru cel care asigură paza. Am decis să le dăm mai bine banii şi să îşi cumpere dânşii tot ceea ce au nevoie, întrucât în toate locaţiile există această posibilitate.
În fiecare secţie va fi o ştampilă de control şi în jur de cinci ştampile cu inscripţia VOTAT. Au fost tipărite pentru judeţul Gorj 333.079 de buletine de vot“, a afirmat subprefectul Dumitrescu, care a menţionat că în fiecare comună va funcţiona de referendum cel puţin un dispensar sau cabinet medical.

Telefoane utile

În cazul în care vor avea probleme legate strict de votare, preşedinţii secţiilor se vor adresa Biroului Electoral Judeţean, la numărul 0253/211.261, fax 0253/218.393, iar pentru probleme tehnice există disponibile două numere la prefectură, respectiv 0253/212.391 sau 0253/213312. Legat de eşantioanele privind prezenţa la urne, Geo Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, a afirmat că sunt cuprinse în eşantion 45 de secţii de votare, din care 19 în mediul urban şi 26 în mediul rural, reprezentând 14,61% din numărul total al secţiilor. Aici sunt cuprinşi 47.856 de alegători, adică 15,80% din numărul total al alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente din Gorj. Directorul Geo Popescu a declarat că eşantionul respectiv este reprezentativ la nivel de judeţ în ceea ce priveşte procentul prezenţei la urne.

Un român la UDMR

În cadrul Biroului Electoral de Circumscripţie numărul 20, al cărui preşedinte este judecătorul Dumitru Păsărin, reprezentantul UDMR este un român. Acesta se numeşte Daniel Şorop, nu cunoaşte limba maghiară şi este preşedintele filialei Târgu Jiu a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS