1.1 C
Craiova
joi, 2 decembrie, 2021

Omor de la amor

Două colege de clasă de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“ din Drobeta Turnu Severin, Laura Balaci Stăncioiu, de 14 ani, şi Valentina Isabela Marcu, s-au bătut în portul mehedinţean pentru un coleg mai mare, de care le plăcea. Supărată că nu o poate învinge pe adversara ei în amor, Laura a scos un cuţit de 20 de centimetri şi a înjunghiat-o pe Valentina. Minora a băgat de trei ori cuţitul în colega ei, de două ori în burtă şi, după ce a alergat-o aproape 50 de metri, a tăiat-o şi la gât. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi, Doiniţa Chircu, a declarat că este uimită de cele petrecute, mai ales că agresoarea are merite deosebite la învăţătură, fiind olimpică. „Sunt profund îndurerată ca mamă când mă gândesc ce s-a întâmplat cu un copil şi se dovedeşte că trăim într-o societate care cultivă violenţa. Ca inspector general, am luat act de acest caz. Cele două fete fuseseră în vizită la Muzeul Regiunii Porţile de Fier, însoţite de diriginta Rodica Mustaţă, profesoara de istorie, într-un cadru organizat cu clasa. După terminarea vizitei, fetele au decis să se plimbe pe malul Dunării. Eleva care a înjunghiat-o pe cealaltă este olimpică şi mă uimeşte cum un astfel de copil a putut face acest gest. Vom demara o anchetă cu o comisie formată din consilieri psiho-pedagogi pentru o constatare cât mai exactă a situaţiei. Vrem să ştim dacă eleva a comis fapta cu premeditare şi de când purta cuţitul la ea, căci ar putea avea grave devieri de comportament“, a precizat inspectorul general şcolar al ISJ Mehedinţi.
La scena din port a fost martor un paznic, care a intervenit pentru a aplana conflictul. „Am văzut cum se aleargă, am crezut că se joacă, dar când am văzut sânge pe jos şi cum a lovit-o în gât pe fată am strigat la ele“, a declarat Vasile Tudosie, paznic în port.
În urma intervenţiei paznicului, agresoarea a rupt-o la fugă şi şi-a lăsat victima zăcând într-o baltă de sânge. Poliţia, sesizată de martor, a plecat în urmărirea fetei, reuşind să o prindă după o oră de la producerea incidentului.
„Am depistat agresoarea, care iniţial nu a recunoscut fapta. După câteva minute, Laura s-a destăinuit şi a spus cum a lovit-o pe colega ei şi unde a ascuns cuţitul. Este cercetată pentru tentativă de omor şi dacă se va constata că a avut discernământ în momentul comiterii faptei va suporta rigorile legii, chiar dacă nu a împlinit încă vârsta de 16 ani“, a declarat comisar Dan Pătruţescu, de la IPJ Mehedinţi.
Victima, Valentina Isabela Marcu, a ajuns în comă la Spitalul de Urgenţă din Severin, fiind internată în Secţia chirurgie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Dr. Diana Raheb: Cancerul de col se vindecă, dar...

Deşi în unele ţări cancerul de col uterin a...

ȘTIRI GdS