Politistii doljeni au reusit sa prinda luni un grup bine organizat de hoti din buzunare, care opera pe autobuzul 1R, care circula pe ruta Gara – Romanesti.
Ofiterii Biroului de Investigare a Criminalitatii din cadrul Politiei Craiova au realizat, cu ajutorul a trei tinere din municipiu, un flagrant prin care au prins un grup de hoti de buzunare care avea zeci de ani de experienta in „domeniu“. Luni, in jurul orei 19.00, Mihaela B., de 16 ani, din Craiova, a sesizat politia prin telefonul de urgenta 112, despre faptul ca intr-una din statiile autobuzului 1R din cartierul craiovean Valea Rosie, trei barbati necunoscuti i-au sustras din buzunarul hainei un portofel cu acte si suma de 20 lei. Pâna sa sune la politie, victima furtului si inca doua prietene au coborât in statia de la Parc si au incercat sa recunoasca sutii. Ghinionul a fost de partea celor trei hoti de buzunare, pentru ca au coborât din alt autobuz in aceeasi statie, iar tinerele au inceput sa faca scandal. „Au dat dovada de mult curaj aceste tinere, pentru ca au incercat sa opreasca hotii. Am intâlnit multe situatii in care barbati in toata regula s-au pierdut in astfel de incidente. Cei trei chiar au incercat sa le ofere bani victimelor ca sa nu sesizeze politia, numai ca ele au sunat la 112“, a declarat comisar Constantin Banica, seful Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Craiova. O echipa de siguranta publica din cadrul Sectiei 2 s-a deplasat la fata locului si i-a depistat pe Dorin Baran, de 46 de ani, din Bucuresti, care locuieste fara forme legale in Craiova, si pe Ion Ion, de 44 de ani, din Craiova, cel de-al treilea reusind sa fuga. Asupra lui Ion a fost gasit portofelul sustras si a fost recunoscut de persoana pagubita. Ulterior a fost prins si identificat Pascu Vaduva, de 29 de ani, din Craiova, cel de-al treilea faptuitor.
Cei trei suti au fost prezentati marti Judecatoriei Craiova, care a emis mandate de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile pentru primii doi si pe 30 de zile pentru Pascu, pentru comiterea infractiunii de furt calificat.
Sutii actioneaza in grupuri
Oamenii legii spun ca aceasta este cea mai importanta captura in materie de hoti de buzunare de anul acesta, cei trei fiind destul de vechi in bransa si recidivisti. „Cazurile de furt din buzunare, care sunt infractiuni grave, sunt extrem de greu de probat, mai ales in cazul grupurilor. Hotii de buzunare actioneaza in grupuri bine organizate si, atunci când unul este prins cu obiectul furat asupra lui, nu-i toarna pe ceilalti complici. Pentru noi este o adevarata performanta ca am reusit sa-i retinem pe cei trei. Acestia sunt cunoscuti ca hoti de buzunare din mijloacele de transport in comun si fac parte dintr-un grup de sase – sapte barbati“, a mai spus comisarul Banica. Politistii au stabilit ca hotii de buzunare actioneaza in grupuri de trei, cinci sau sapte, iar fiecare are o sarcina precisa. In general, unul sustrage portofelul sau telefonul victimei, al doilea primeste obiectul, iar al treilea asigura operatiunea si in caz de pericol da semnalul de fuga. In Craiova sunt alese rutele aglomerate ale transportului in comun, traseul Gara – Romanesti ale autobuzului 1 si 1R, autobuzele 2R, 5, 24 si 25. Zilele in care actioneaza grupurile de suti sunt cele aglomerate si când este zi de târg. De asemenea, in zilele in care se incaseaza salariile sau pensiile, sutii ies la furat. In aceste zile, hotii se posteaza in zona bancilor si a unitatilor CEC si isi aleg victimele, dupa care le urmaresc pâna se urca intr-un mijloc de transport in comun, unde incearca sa sustraga banii. Politistii mai spun ca victimele hotilor de buzunare sunt de obicei femeile in vârsta sau adolescentele si in general se fura portofele sau telefoane mobile. In Craiova actioneaza si grupuri de hoti din Bailesti, Pitesti, Vâlcea si Curtea de Arges, iar cei din Banie se duc si prin Sibiu sau Timisoara. Vara sunt mai scazute cazurile de furturi din buzunare pentru ca majoritatea sutilor se duc pe litoral, unde aglomeratia este un mediu propice pentru furturile din buzunare.
„Cânta-l pe fraier la primarie“
Daca auziti aceasta expresie in autobuz sa fiti siguri ca un grup de hoti de buzunare a pus ochii pe o victima. Politistii spun ca sutii au un limbaj codat, pe care il folosesc când intra in actiune. Hotii nu ies la furat, ci la „cântat“, iar când sustrag portofelul unui cetatean din buzunarul interior de la piept spun ca „l-au cântat la primarie“. Cuvântul „tampon“ are un inteles special pentru hoti, si reprezinta impingerea victimei pentru a-i fi distrasa atentia. Victima este denumita simbolic „fraier“, femeia „ursoaica“, iar portofelul „coaja“. Pentru ca autobuzele sunt numite de catre hoti „panacote“, hotii de buzunare care opereaza pe mijloacele de transport in comun se numesc „panacotari“. Dupa ce este furat, portofelul devine „mort“. In general, sutii scapa de „mort“ imediat cum coboara din autobuz si opresc doar banii. Limbajul hotilor este si in functie de anotimp. De exemplu, daca cineva spune iarna „mi-au inghetat doua degete“, inseamna ca si-a dat seama ca in autobuz sunt doi politisti.
„Sutii au un limbaj cu ajutorul caruia opereaza fara sa fie intelesi de victime. Când observa ca este un politist in autobuz dau semnalul si spun ca au gresit autobuzul si trebuie sa coboare. Pentru ei suntem «nea Stefan». «Ne asteapta nea Stefan in statia urmatoare» insemna ca si-au dat seama ca sunt politisti in statie“, a explicat agent sef-adjunct Florin Radu, politist in cadrul Departamentului furturi din buzunare.
Atentie la buzunare
Politistii le recomanda craiovenilor sa dea dovada de vigilenta in statiile sau autobuzele aglomerate si sa nu tina niciodata actele si banii in acelasi loc. Nu este recomandat ca oamenii sa-si tina codul pin al cardului in portofel, hotii reusind de doua ori pâna acum sa foloseasca si cardurile craiovenilor pe care-i usurasera de portofele.