15.6 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoua accidente in doua ore

Doua accidente in doua ore

Doua persoane ranite grav si doua usor, acestea sunt urmarile a doua accidente inregistrate ieri-dimineata in judetul Dolj.


Un accident grav de circulatie, din care numai cu mult noroc soferii au scapat cu viata, s-a petrecut in jurul orei 8.00, la kilometrul 11 de pe DE 574, la intrare in Craiova, când doua Dacii s-au tamponat violent. Ionut Patru, de 21 de ani, din localitatea doljeana Teasc, se deplasa ieri dinspre Bals catre Craiova, la volanul unei Dacii cu numarul de inmatriculare DJ-08-YPV, la care avea atasata o remorca. Barbatul a pierdut controlul asupra directiei de mers, a parasit partea carosabila si a intrat in santul de pe marginea drumului, dupa care a lovit un cap de pod. Dacia lui Patru a fost aruncata pe sosea, cu remorca zburând in spatele ei si dupa ce a rulat câteva zeci de metri a acrosat Dacia condusa regulamentar din sens opus de Petrica Ghercioiu, de 24 de ani, din Bals. In urma impactului extrem de puternic, ambele masini au iesit de pe sosea si s-au oprit in santul de pe marginea drumului. La fata locului au sosit doua ambulante si echipajul de descarcerare care a intervenit pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate pe Ghercioiu. Ambii soferi au fost transportati la Spitalul de Urgenta Craiova pentru acordarea primelor ingrijiri medicale.


Oboseala i-a bagat in spital


Politistii au stabilit dupa primele cercetari ca accidentul s-a produs din cauza faptului ca Ionut Patru a adormit la volan. Ipoteza politistilor este sustinuta si de cei care au vazut accidentul. „Eu veneam dinspre Craiova, iar Dacia era in spatele meu. La un moment dat am vazut cum masina care venea din fata a intrat in sant, a lovit capatul de pod si a fost aruncata pe drum. A mers un pic cu remorca prin aer, m-a sters pe mine si a lovit Dacia din spate. Cred ca soferul a adormit la volan, altfel nu imi explic ce s-a intâmplat. A avut mare noroc, ca, daca intra sub tir, acum era mort“, a declarat Cristian Munteanu, soferul tirului care circula in fata masinii lui Ghercioiu.


Medicii au stabilit ca Ionut Patru a suferit un traumatism cranian minor si un traumatism toracic si a scapat usor. Nu acelasi lucru se poate spune despre Petrica Ghercioiu, care a suferit o fractura de brat, una de bazin si alta de femur stâng.


Al doilea incident rutier s-a petrecut chiar in fata supermarketului Selgros, când Dacia condusa de Marin Matei, de 57 de ani, din Cosoveni, a lovit puternic din spate masina lui Alexe Stelian, de 70 de ani, din Craiova, care stationa la semafor. In acest caz, politistii au stabilit ca vinovat de producerea accidentului se face Marin, care nu a pastrat distanta regulamentara fata de masina lui Stelian. In urma accidentului, doua pasagere ale celor doua vehicule au fost transportate la spital cu mai multe leziuni usoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU