15.1 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalConducerea PD vrea un viceprimar dintre consilierii partidului

Conducerea PD vrea un viceprimar dintre consilierii partidului

De peste doua luni, scaunul de viceprimar in Râmnicu Vâlcea a ramas liber ca urmare a arestarii lui Nicolae Dicu. Chiar daca vicele Constantin Monceanu a declarat de mai multe ori ca nu va mai convoca o sedinta extraordinara a consiliului local pe tema alegerii din rândul membrilor a unui consilier care sa indeplineasca atributiile de viceprimar, conducerea Partidului Democrat are de gând sa organizeze alegeri pentru a desemna un potential candidat la fotoliul pierdut de Dicu. Dorel Jurcan, presedintele filialei judetene a PD, a afirmat ca in aceste zile se va organiza o sedinta la nivelul partidului, unde vor fi chemati si cei opt consilieri locali de apartenenta democrata. „Organizatia municipala se va intâlni si va vota in mod secret pe unul dintre cei care vor dori sa candideze. Pâna acum nu pot da decât patru nume de consilieri care si-au exprimat dorinta de a prelua atributiile viceprimarului. Este vorba de Romeo Radulescu, Roxana Iovan, Florian Borza si Eugen Botea“, a declarat presedintele democratilor. El mai spune ca, teoretic, pentru acest post pot candida toti consilierii PD si ca, pâna la sfârsitul acestei saptamâni, consiliului local i se va prezenta un candidat din partea PD, urmând ca in viitoarea sedinta a CL sa se decida numirea acestuia pe postul celui de-al doilea viceprimar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS