12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUnitatile medicale vor avea contracte cu CAS pe baza de evaluari

Unitatile medicale vor avea contracte cu CAS pe baza de evaluari

Furnizorii de servicii medicale vor putea sa incheie din 2007 contracte cu Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Vâlcea doar pe baza unor evaluari cu punctaje maxime, conform cerintelor Uniunii Europene. Echipe mixte ale CAS vor evalua toti furnizorii, timp de trei luni, iar in urma controalelor se va decide cine va primi bani si cine nu. Dorel Constantinescu, purtatorul de cuvânt al CAS Vâlcea, spune ca exista o prevedere conform careia contractele pe care le incheie institutia cu furnizorii de servicii medicale, in 2007, se vor face doar pe baza unei evaluari. „Vom controla toti furnizorii, pe baza unor criterii cerute de UE, iar verificarile incep pe 18 septembrie si se incheie pe 18 decembrie. Toate unitatile medicale vor fi evaluate pe baza unei grile conform cerintelor si aderarii României la Uniunea Europeana. Ne-am intâlnit cu medicii de familie la Brezoi, Balcesti, Dragasani si Râmnicu Vâlcea, si le-am vorbit de toate conditiile pe care trebuie sa le respecte, deoarece in momentul in care ii vom vizita dosarele lor trebuie sa fie complete, in asa fel incât sa poata obtine un scor pozitiv. Nu doar furnizorii trebuie sa se conformeze noilor reglementari cerute de Uniune, ci si asiguratii“, a precizat Dorel Constantinescu.


Consiliile locale nu vând dispensarele


Pentru a obtine un punctaj pozitiv pe baza caruia sa poata incheia contracte cu CAS, furnizorii trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Medicul de familie trebuie sa detina certificat unic pentru cabinetul in care isi desfasoara activitatea, iar actul sa fie eliberat de Autoritatea de Sanatate Publica. Din acest punct de vedere exista foarte multe probleme in judet deoarece multe sedii nu pot fi cumparate de medici, consiliile locale nedorind sa le vânda. „In comuna Mateesti, mai multe imobile, printre care si grupul sanitar al cabinetului medical, cât si terenul din apropiere, au fost revendicate si câstigate de proprietar. Apartinatorul a demolat spatiile respective, iar dispensarul a ramas fara grup sanitar si nu poate obtine autorizatie si punctajul cerut de normele UE fara acest element. Din deplasarile facute in judet am constatat ca nu toate consiliile locale respecta legea“, a spus Dorel Constantinescu.


Medicii de familie nu au calculatoare si internet


Furnizorii de servicii medicale trebuie sa asigure grupuri sanitare atât pentru angajati, cât si pentru asigurati. Furnizorii trebuie sa aiba platita la timp contributia la fondul asigurarilor sociale de sanatate. De asemenea, va fi urmarit personalul medical daca are drept de libera practica, deoarece atât medicii, cât si asistentii trebuie sa desfasoare activitatea conform cadrului legal. Cadrele medicale trebuie sa aiba bine delimitata, in fisa postului, activitatea pe care trebuie sa o desfasoare. Programul la cabinet trebuie sa fie identic cu cel afisat si cu cel raportat la CAS. Drepturile si obligatiile asiguratilor sa fie afisate la loc vizibil. Personalul care lucreaza in cabinet sa poarte ecuson cu numele si calificarea. Diferenta pe care trebuie sa o plateasca asiguratii pentru anumite analize sa fie afisata de asemenea la cabinet. Oamenii care nu au boli acute si probleme de urgenta trebuie sa vina la cabinet pe baza de programare, deoarece la fiecare inceput de luna se creeaza inghesuiala, iar un medic ajunge sa consulte intr-o zi 60-100 de persoane, lucru care compromite activitatea medicala, deoarece norma prevazuta e de patru consultatii pe ora, iar medicul sta cinci ore pe zi la cabinet. Cabinetele medicale trebuie sa aiba minimum de dotare cu aparatura care trebuie verificata pe baza de contract. De asemenea, furnizorii trebuie sa aiba contracte in ceea ce priveste colectarea deseurilor toxice. Atât medicii, cât si asistentii trebuie sa participe frecvent la diferite cursuri de specializare. „Medicii de familie s-au plâns de faptul ca in ultimii doi ani valoarea punctului nu a mai crescut, iar cheltuielile s-au dublat. CAS incepe evaluarea cu echipe multidisciplinare care vor verifica toate aceste servicii. Unele dintre aceste cerinte nu vor putea fi indeplinite. Nu toti medicii de familie au calculator, iar foarte putine cadre au acces la internet. Noi speram ca toate aceste criterii care nu pot fi indeplinite sa se poata realiza o data cu integrarea in UE“, a sustinut reprezentantul CAS Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS