13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLeafa descentralizata combate saracia

Leafa descentralizata combate saracia

Prin portofelele sefilor serviciilor deconcentrate pare sa sufle vântul asa cum se intâmpla si prin buzunarele contribuabililor cocosati de taxe si impozite. Sefii deconcentratelor doljene isi etaleaza cu mândrie salariul lor de bugetar care nu depaseste, dupa spusele lor, 20 de milioane de lei, cu tot cu sporuri.


Când vine vorba de salariul lor, sefii serviciilor deconcentrate declara mândri ca primesc 20 de milioane din partea statului român, atât si nimic mai mult. Mica atentie de bugetar din partea statului ii lasa reci pe majoritatea sefilor deconcentratelor, care in timpul liber isi ajusteaza bugetul ca mici intreprinzatori. „Sunt destul de mici salariile pentru munca si responsabilitatile pe care le avem intr-o astfel de functie. Eu oricum nu traiesc din salariul de 20 de milioane pe care il am, ci am afacerile mele“, a explicat Gheorghe Marinescu, directorul Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului.


Si Dana Dobrin, directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, a declarat ca salariul pe care il primeste este destul de mic.


„Cu tot cu sporuri, 18 milioane si pot sa spun ca este destul de mic având in vedere ca ocupi o functie de conducere“, a spus Dobrin. Tot in categoria sub 20 de milioane intra si salariile Ilenei Cuitan, directoarea Casei Judetene de Pensii, Aurei Militaru, directorul Casei de Asigurari de Sanatate, al lui Andrei Butaru, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, care nu depasesc 18 milioane.


Salarii tinute la secret


A doua categorie de salarii sunt cele de 20 de milioane, care sunt declarate de directorii unor institutii ce pot fi considerate „banoase“. Silviu Dumitru, directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj, si Dan Mogos, directorul Directiei de Sanatate Publica Dolj, au declarat ca salariul lor nu depaseste 20 de milioane de lei, si asta cu tot cu sporuri. Pe aceeasi treapta se situeaza si directorul Inspectoratului Teritorial de Munca, Silviu Cotiga. Sunt si directori care vor sa isi tina salariul „la secret“. „Sunt bugetar si salariul meu este confidential“, a spus seful Inspectoratului Teritorial Regim Silvic si Vânatoresc, Marian Manescu. Tot confidential este si salariul Mariei Basescu, directorul Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OJCPI) Dolj. „Salariul meu este confidential, iar OJCPI Dolj nu mai este de doua luni serviciu public deconcentrat, asa ca nu cred ca mai are importanta salariul meu“, a precizat Basescu.


Politia si administratia bat la salarii deconcentratele


Bani mai multi tot la politie si in administratie se gasesc, pentru ca inspectorul-sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj, Georgel Enescu, câstiga lunar 30 de milioane. Salariile prefectului si ale celor doi subprefecti sunt reglementate prin Ordonanta nr. 179/2005. Astfel, prefectul Doljului are un salariu de baza de 33.380.000 de lei, la care se pot adauga diferite sporuri, iar cei doi subprefecti primesc pentru munca depusa in administratie un salariu de 30 de milioane de lei, plus sporuri. Cei mai bogati sefi sunt cei din Consiliul Judetean Dolj, ale caror salarii de baza depasesc 40 de milioane de lei. Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj, are un salariu de baza de 45.300.000 de lei, iar vicepresedintii Victor Odolbasa si Constantin Dascalu iau in fiecare luna câte 40.500.000 de lei.


La un asemenea salariu, cum sa nu-ti doresti sa ajungi la conducerea judetului?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS