14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBataie pe fonduri nerambursabile

Bataie pe fonduri nerambursabile

Fondurile guvernamentale nerambursabile derulate prin Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) si destinate sprijinirii micilor intreprinzatori care vor sa faca investitii i-au incaierat pe patroni. La inceputul acestei saptamâni, ei s-au calcat in picioare pentru a prinde un loc pe lista de finantare.


ANIMMC acorda finantare pentru sustinerea proiectelor de investitii realizate de intreprinderile nou-infiintate si microintreprinderi, precum si a investitiilor de modernizare si retehnologizare a intreprinderilor mici si mijlocii.


Valoarea fondurilor puse la dispozitie de ANIMMC in acest an este de 444,25 miliarde de lei vechi si se estimeaza ca pâna la sfârsitul lui 2006 cel mult 250 de cereri de finantare vor fi aprobate. Reprezentantii IMM nu au mult timp la dispozitie pentru depunerea actelor, având in vedere ca programul se va derula pâna pe 28 august.


Patronii sunt nemultumiti


Schema de finantare va avea trei parti distincte. In prima faza, intreprinderile nou-infiintate si microintreprinderile vor beneficia de o alocatie nerambursabila care nu poate depasi echivalentul a 10.000 de euro, exclusiv TVA, iar intreprinderile mici si mijlocii – echivalentul a 50.000 de euro. Alocatiile nu pot acoperi mai mult de 60% din valoarea proiectului de investitii.


A doua etapa va presupune acordarea unui credit bancar pe termen scurt sau mediu (maximum cinci ani), care va acoperi minimum 25% din valoarea proiectului de investitii. In ultima etapa, trebuie sa se constate ca aportul propriu al beneficiarului constituie minimum 15% din valoarea proiectului de investitii, in natura sau in numerar. Evaluarea societatilor solicitante se face si ea in doua etape, o data de ANIMMC, iar a doua oara de Banca Comerciala Carpatica, cea care a fost aleasa sa acorde creditele in cadrul acestui program. Structurile patronale din teritoriu critica modul in care ANIMMC a ales sa faca selectia firmelor beneficiare de granturi. Din Dolj, spre exemplu, s-au intocmit cinci proiecte de investitii, in valoare totala de circa 500.000 de euro, potrivit vicepresedintelui Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), Valentin Cristea. „Am trimis si noi acolo cinci proiecte scrise pentru firmele care nu au stiut sa si le intocmeasca singure. Oamenii au plecat de sâmbata la Bucuresti. A fost o nebunie. Cozi interminabile, liste care se strigau din sase in sase ore. Aglomeratia a fost generata si de faptul ca fondurile se acorda in ordinea inscrierii. Ar trebui sa se schimbe sistemul si agentia sa colaboreze mai mult cu structurile patronale din teritoriu“, a spus Cristea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS