20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMigratia declanseaza conflictul intre partide

Migratia declanseaza conflictul intre partide

Noua lege privind statutul alesilor locali a bagat spaima in rândul pesedistilor doljeni. Lovit de amnezie selectiva, presedintele organizatiei, Ion Calin, reclama migrarea primarilor „rosii“ catre partidele Aliantei DA.


Zilele ramase pâna pe 10 august, când expira termenul de depunere a declaratiilor privind apartenenta politica a alesilor locali conform Legii nr. 249/2006, par sa se fi transformat intr-un adevarat cosmar pentru seful pesedistilor doljeni, deputatul Ion Calin. Parlamentarul a adunat pâna acum in sertarul PSD 56 de copii ale declaratiilor de apartenenta completate de primarii partidului si asteapta alte zece declaratii, din partea edililor cu faxuri „deranjate“ in ultimele zile. Alti doi primari trecuti pe listele PSD, Aurel Croitoru, din Dobresti, si Ion Racareanu, din Almaj, i-au spus adio lui Calin si au depus declaratii de apartenenta la PD. In total, din cei 74 de primari pe care i-a avut la alegerile locale din 2004, PSD a pierdut opt primari, proces care este pus de liderul PSD Dolj pe seama racolarilor facute de reprezentantii partidelor din Alianta DA PNL-PD.


„Pe vremea când PSD era la putere, primarii au venit din proprie initiativa la noi. Nu a fost nici un santaj dovedit. Acum, primarii PSD au trecut la Alianta pentru ca au pe rol dosare penale si li s-a promis liniste. Nu exista primar PSD care sa nu fi fost vizitat macar o data de reprezentantii portocaliilor. Acum sper ca dupa 10 august, când expira termenul, sa inceteze presiunile politice“, a declarat Calin.


Oprea: „Hotul striga hotul“


Daca seful pesedistilor deplânge soarta primarilor pesedisti nevoiti sa se adaposteasca sub culorile puterii, cu totul alta este viziunea conducerii partidelor aflate la putere. Atât presedintele PNL Dolj, Mario Ovidiu Oprea, cât si secretarul general al PD Dolj, Gelu Visan, au tinut sa-i aminteasca pesedistului nemultumit de imputinarea primarilor „rosii“ din judet câteva aspecte din anii când la conducerea judetului se afla chiar actualul sef al organizatiei PSD Dolj, Ion Calin. „Hotul striga hotul acum, pentru ca in mandatul PSD au avut o foame si o ferocitate de neimaginat in racolarea primarilor de opozitie. Atunci au fost foarte multe tentative reusite de racolare pentru ca aveau o metoda foarte interesanta: ii racolau in valuri si in momentul in care plecau mai multi, ceilalti primari se simteau fara sprijin si se duceau si ei“, a precizat senatorul Mario Ovidiu Oprea, presedintele PNL Dolj.


Primarul Cioc, definitiv la PD


Perioada in care in Palatul Administrativ „domnea“ Calin este condamnata si de secretarul general al PD Dolj, Gelu Visan, care a tinut sa precizeze ca in cei doi ani petrecuti de Calin in fruntea judetului 50 de primari au fost nevoiti sa „miroasa“ trandafirii PSD. „Ii aduc aminte lui Calin ca primarii de la Almaj si Dobresti au fost democrati si au trecut pe perioada mandatului PSD la ei, ca urmare a presiunilor infernale la care au fost supusi. Au fost obligati sa treaca la PSD, ca si alti 50 de primari doljeni supusi la presiuni pe vremea când Calin era prefect. La un moment dat, la PD aproape ca nu mai ramasese nimeni, asa ca are o memorie foarte proasta Calin“, a spus Visan. Acesta a adaugat ca, desi in ceea ce priveste primirea primarului comunei Castranova, Marin Cioc, in partid au fost unele discutii iscate de reclamatiile la adresa acestuia, adeziunea alesului a fost in cele din urma acceptata de Biroul Permanent Judetean al PD, deoarece reclamatiile s-au dovedit nefondate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS