15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBiciclist accidentat mortal

Biciclist accidentat mortal

Un grav accident de circulatie soldat cu decesul unei persoane s-a produs ieri-seara, pe Drumul European 70, la intrarea in localitatea doljeana Cârcea. Evenimentul rutier a avut loc in jurul orei 18.30, când A.S., de 25 de ani, din Craiova, aflat la volanul unui autoturism Skoda Octavia, cu numarul de inmatriculare IF-3776, a intrat in plin intr-un biciclist care se deplasa in aceeasi directie de mers. Impactul a fost frontal si biciclistul a fost târât pe o distanta de 50 de metri. Politistii nu au reusit sa stabileasca in ce conditii s-a petrecut accidentul, deoarece singurul martor a disparut de la fata locului. Masina si bicicleta contorsionata au fost transportate la sediul Politiei Rutiere pentru continuarea cercetarilor. Soferul a declarat ca biciclistul, care se deplasa pe partea dreapta a drumului, dinspre Cârcea spre Craiova, a virat brusc stânga, probabil dorind sa intoarca, si nu l-a mai putut evita. Politistii urmeaza sa stabileasca si identitatea victimei, un barbat in jur de 30 de ani. Cadavrul a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei. Circulatia a fost inchisa pe ambele sensuri, timp de 30 de minute, formându-se cozi de aproximativ doi kilometri. In urma acestui incident, numarul mortilor inregistrati in evenimente rutiere de la inceputul anului a ajuns la 34, acelasi cu cel din perioada similara a anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS