13.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNerium (leandru) - „otrava“ parfumata

Nerium (leandru) – „otrava“ parfumata

Leandrul este un arbust mediteranean care poate fi gasit in stare salbatica in regiunea mediteraneana, dar si in India, Ceylon, Nepal si China. Are frunze persistente, se cultiva usor si este apreciat pentru florile sale variat colorate. In locurile de origine, poate atinge patru – sase metri, dar ca planta de interior masoara, in general, unu – doi metri. Frunzele seamana cu cele de salcie, iar florile simple sau batute, asezate in buchete bogate sunt placut parfumate.


Cele mai intâlnite culori sunt: roz, alb, rosu si galben. Sucul celular al acestei plante este otravitor, de aceea nu este indicat sa lasati planta la indemâna copiilor mici.


Atunci când radacinile nu mai au loc in ghiveci, se face replantarea, in luna martie, intr-un vas nu mai mare de 25 – 30 cm, cu un substrat care sa aiba o buna capacitate de drenare (pamânt de gradina, cu turba si nisip). Pe fundul ghiveciului se pune un strat de cioburi pentru a usura drenajul. Poate fi scos in gradina din mai pâna in septembrie, suportând foarte bine soarele direct. In aceasta perioada, se uda foarte mult (pâna la saturatie) punând din doua in doua saptamâni in apa putin ingrasamânt lichid. Conditiile ideale pentru un astfel de arbust sunt: lumina puternica, soare, loc aerisit si o temperatura de 18 grade C.


In perioada de inflorire, se recomanda eliminarea lastarilor de la baza, pentru ca acestia sa nu consume energia necesara infloririi. Dupa ofilire, lastarii se taie pentru a da posibilitatea altora sa formeze flori. Toamna si iarna, planta trebuie sa fie tinuta intr-un spatiu bine luminat si cu o temperatura intre 7 – 13 grade Celsius. Pentru o mai buna lastarire, plantele se ciupesc. Suporta bine taierile pentru corectarea formei, aceasta operatie facându-se primavara sau toamna.


Leandrul se poate inmulti prin butasi. Butasii, lungi de 10 – 15 cm, trebuie prelevati de la extremitatile ramurilor, de preferat primavara. Acestia se planteaza intr-un amestec de pamânt de flori si nisip grosier. Vasele se tin la umbra si la o temperatura de 20 – 22 grade Celsius. Butasii pot fi tinuti la inradacinat si in apa si când radacinile ajung la doi cm se pot planta. Florile si frunzele pot fi afectate de lipsa luminii sau daca temperatura este prea joasa. Pot fi atacati de paduchi testosi si afide.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS