14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRastul, reconstruit din temelii

Rastul, reconstruit din temelii

Devastarea localitatii Rast la mijlocul lunii aprilie a determinat autoritatile doljene sa caute solutii rapide pentru stramutarea satului. La mai bine de o luna de la dezastru, o parte din localitate a fost deja trasata, iar satenii asteapta ca saptamâna aceasta sa primeasca pamânt in noul sat.


Noul sat Rast incepe, lent, dar sigur, sa capete contur. Daca in urma cu o luna, atât specialistii, cât si autoritatile erau sceptici cu privire la posibilitatea stramutarii mai ales din perspectiva costurilor imense pe care le-ar presupune aceasta operatiune, in prezent satenii din Rast asteapta deja sa fie pusi in posesie. Iulian Silisteanu, primarul comunei Rast, a declarat ca mâine locuitorii care vor avea loturi in partea de vest a noii localitati vor fi pusi in posesie. „Luni (astazi – n.r.) mai vin specialistii sa faca niste masuratori si marti (mâine – n.r.), când vor veni cei de la cadastru, cred ca va fi demarata actiunea de punere in posesie pentru partea de vest a localitatii nou-infiintate. Cred ca si ceilalti vor putea fi pusi in posesie tot in aceasta saptamâna, o data ce va fi trasata si partea de est“, a spus primarul Silisteanu.


Prefectul, cu lista de prioritati la Bucuresti


Partea cea mai grea din operatiunea de stramutare a satului Rast incepe insa abia acum. Autoritatile doljene trebuie sa gaseasca bani pentru finantarea reconstructiei locuintelor devastate de inundatii, iar un prim pas in acest sens va fi facut astazi de prefectul Nicolae Giugea. Dupa discutii in teren cu primarii comunelor sinistrate, prefectul Giugea a alcatuit o lista de prioritati pe care o va prezenta autoritatilor centrale de la Bucuresti. „Voi merge la Bucuresti, la guvern si ministere, pentru a le explica prioritatile si nevoile pe care le are acum partea de sud a judetului Dolj. Principala problema pe care o voi pune este aceea a refacerii locuintelor. Deocamdata nu avem rezultatele finale ale evaluarilor pentru ca in unele localitati nu s-a putut intra, iar la Rast a fost un volum foarte mare de munca, insa chestiunea banilor trebuie analizata. In plus, voi mai discuta unele aspecte de ordin financiar legate de nevoile imediate ale populatiei sinistrate, precum hrana“, a spus prefectul Giugea.


Curent electric la suprapret in tabara de sinistrati


Problema financiara este cu atât mai stringenta in Rast cu cât noua localitate va trebui reconstruita din temelii. Satul care va fi infiintat va trebui sa aiba retele de apa si canal, electrice, utilitati care au costuri ridicate si depasesc financiar orice posibilitati bugetare ale comunei. Primaria Rast nu isi poate permite nici macar costurile infiintarii unei retele de electricitate in tabara de corturi situate pe Dealul Boierului. „Cei de la Electrica ne-au cerut patru miliarde pentru kilometrul de retea. Pai, de unde sa dam noi banii astia si cine e nebun sa-i dea?! O sa facem noi reteaua, cu 100 de stâlpi de lemn pe care ii avem si cu cablu din recuperari, ca altfel nu ne putem descurca“, a spus edilul din Rast. Daca in Rast aspectele legate de stramutare sunt problematice din punct de vedere financiar, in celelalte localitati doljene in care s-a pus in discutie mutarea caselor inundate, sumele cheltuite nu vor fi la fel de mari. „In Cârna, Plosca, Macesu de Jos, Negoi si Bechet, unde s-a mai discutat mutarea unor case, se pune doar problema extinderii unor retele pentru ca locuintele care vor fi reconstruite vor fi mutate in alta parte a localitatii, tot in interiorul satului. La Rast este vorba de o stramutare si de reconstructia din temelii a localitatii in cu totul alta parte“, a spus Dumitru Cernatescu, arhitectul-sef al judetului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS