In aceasta seara, in Sala „Amza Pellea“ a teatrului craiovean, se joaca drama „Napasta“, de I. L. Caragiale, in regia lui Kincses Elemer. Spiritul de selectie al regizorului in ceea ce priveste distributia alunga orice urma de indoiala: Constantin Cicort (Dragomir), Tudorel Petrescu (Gheorghe), Valentin Mihali (Ion) si Natasa Raab (Anca). Scenografia ii apartine Liei Dogaru. „Crescut la scoala scepticismului“, dupa cum afirma Caragiale, drama se dovedeste de permanenta actualitate, dat fiind faptul ca inca traim intr-o lume care dispretuiste rigoarea.
Kincses Elemer spune ca a descoperit in text niste oameni iesiti din comun, mai ales ca autorul piesei se dovedeste un fin observator al femeii si al barbatului. Acesta considera ca fiecare dintre cele trei personaje importante (Anca, Dragomir, Gheorghe) are viciul iubirii peste masura: „Dragomir a iubit nemasurat si a devenit criminal. Anca iubeste mereu peste masura, dar o stafie. Aceasta superba si demonica femeie se foloseste de tot restul lumii pentru a ajunge acolo unde isi doreste“. Regizorul apreciaza ca „Napasta“ este o piesa cu profunzimi din Lorca, dar scrisa cu 50 de ani inaintea lui Lorca. Personajele lui Caragiale sunt oameni ai muntilor, o lume iubita de regizor, o lume de munteni care iubesc foarte mult si vorbesc cu masura. O lume cu adâncimi pe care regizorul nu vrea s-o condamne fara drept de apel. Considera ca aceasta echilibrare a virtutilor si pacatelor eroilor e treaba cea mai dificila pentru el ca regizor: „N-as vrea ca un inger sa se lupte cu un demon, caci nu despre asta e vorba. O femeie se lupta cu un barbat pentru o dreptate mai veche decât ea. Crima trebuie pedepsita si modul in care ea ajunge la justitie este absolut contemporan. Iar ca intensitate dramatica, Anca nu e cu nimic mai prejos decât Medeea“. Hai sa fim seriosi! Totul pâna la Euripide. Despre „durerea de tip Medeea“ noi am scris imediat dupa premiera spectacolului. Este foarte departe de marea tragedie antica. In „Napasta“ nu se se poate vorbi despre „durerea de tip Anca“. Profunzimea lui Euripide in Medeea este aproape similara cu aceea a lui Shakespeare din Hamlet. Aceste doua piese fac parte din visul oricarui regizor nu de a le pune in scena, ci de a descoperi varianta din zece, o suta, ori o mie, care se apropie cel mai mult de mesajul celor doi titani.
Una peste alta, se poate afirma, fara tagada, ca „Napasta“ este o drama care trebuie si merita sa fie vazuta.
