De o saptamâna vegheaza neclintiti suferinta oamenilor din Rast. Militari si jandarmi, zeci de barbati, au stat zi si noapte alaturi de napastuitii apelor. Fara a-si asuma titlul de eroi, au infruntat de sute de ori intinderile nesfârsite care au inghitit case, gradini, incercând sa salveze orice, cât de putin. I-au purtat pe brate pe neputinciosi, pe batrâni, pe copii. I-au imbarbatat cu vorbe simple, in ciuda lacrimilor care, nu o data, le-au curs si lor pe obraji. Si ei au obosit, si ei au indurat frigul naprasnic, urgia naturii. Dar au fost acolo, in fiecare clipa. Si vor ramâne, nu se stie pâna când.
„Ne facem datoria“, zâmbeste, modest, unul dintre barbati, facându-si de lucru cu alte cutii, alti saci pe care i-a smuls apelor. „Stam de vineri aici, in corturi, in masini. Nu stiu când vom pleca. Poate sa facem un dus, sa ne vedem copiii. Apoi ne intoarcem. Oamenii de aici au mai multa nevoie de noi“, zice, plecând sa-si indeplineasca misiunea. Nu-si spune numele, ca alte zeci de camarazi. Dar chipul ii va ramâne cu siguranta in amintirea celor care astazi au mai mult ca oricând nevoie de un sprijin.
